31,854 de kilometri înotați pentru copiii din Delta Dunării. Cameliu Costache a traversat lacul Razelm în peste 13 ore

Știrile zilei
31,854 de kilometri. 13 ore, 10 minute și 20 de secunde. Apă de aproximativ 15 grade Celsius și vânt de peste 20 km/h. Atât a însemnat provocarea dusă la capăt de înotătorul Cameliu Costache, care a traversat înot lacul Razelm, în cadrul „Razelm for Joy”, o provocare dedicată copiilor din Delta Dunării.
Cameliu a parcurs întregul traseu însoțit de șase caiaciști și a ajuns cu bine la destinație, după mai bine de 13 ore petrecute în apele lacului.
Nu a fost doar o performanță sportivă. Traversarea Razelmului a fost făcută pentru o cauză: copiii din comunitățile Deltei Dunării.
„M-am implicat pentru că știam că este nevoie de ajutor. Prima mea implicare, cea de anul trecut, a fost pe partea de promovare și de donare. Anul acesta am decis să ne implicăm din punct de vedere sportiv. Era singurul lac pe care nu-l aveam în portofoliu și, fiind cel mai mare lac din România și o provocare foarte dificilă, am decis să îl facem împreună cu cei de la «Cu drag, din Sulina»”, spune Cameliu Costache.
Sportivul spune că traversarea a fost o provocare serioasă, care a cerut nu doar pregătire fizică, ci și o rezistență mentală pe măsură.
„M-au întrebat foarte mulți colegi înotători dacă pot să facă Razelm-ul. Eu nu-l recomand decât dacă ești foarte bine pregătit, atât fizic, cât și mental. Altfel, nu. Este foarte greu.”
O provocare pentru o tradiție care continuă
Pentru Asociația „Cu drag, din Sulina”, „Razelm for Joy” marchează începutul ediției din acest an a campaniei „Moș Canotcă”, un proiect devenit deja o tradiție în apropierea sărbătorilor de iarnă.
De câțiva ani, „Moș Canotcă” adună oameni care aleg să dăruiască și să ducă bucurie copiilor din comunitățile Deltei Dunării, în special celor proveniți din familii cu posibilități reduse.
În acest an, campania merge mai departe și ajunge în noi comunități.
Pe lângă copiii din localitățile în care „Moș Canotcă” a ajuns în edițiile anterioare, anul acesta vor fi incluși și copiii din Sfântu Gheorghe și Sarichioi.
„Moș Canotcă înseamnă, de fapt, această comunitate foarte mare de oameni care fac bine. Oamenii au nevoie de contexte în care să dăruiască, să fie ajutați. Inclusiv aceste provocări sportive adună oameni din domeniu care, practic, nu ar putea să facă asemenea lucruri pe cont propriu”, spune Roxana Saraev, reprezentanta Asociației „Cu drag, din Sulina”.
Mulțumiri sunt transmise ;i celor șase caiaciști care l-au însoțit pe Cami kilometru după kilometru – Adrian Bușe, Echipa AdventureTime – Cosma, Mădălina și Anastasia, Mirela și Eugen –, echipei de suport tehnic – Tunde, Claudiu, Corina, Lili și Roxana –, precum și Plimbări cu barca Sarichioi și Primăriei Sarichioi pentru sprijinul oferit în această aventură.

Când performanța devine solidaritate
„Razelm for Joy” arată că o provocare sportivă poate deveni mai mult decât o reușită personală.
Un înotător, șase caiaciști și o comunitate de oameni au transformat traversarea lacului Razelm într-un mesaj pentru copiii din Delta Dunării.
Iar povestea nu se oprește la mal.
Urmează pregătirea și distribuirea darurilor din cadrul campaniei „Moș Canotcă”, astfel încât acestea să ajungă la copiii din comunitățile incluse în ediția din acest an.
„Căutați Asociația «Cu drag, din Sulina», urmăriți poveștile noastre și fiți alături de noi. Fiți parte din drumul nostru!”, este invitația Roxanei Saraev.
Înființată în urmă cu aproape patru ani, Asociația „Cu drag, din Sulina” derulează proiecte dedicate comunităților din Delta Dunării, copiilor și protejării mediului.
De-a lungul timpului, asociația a organizat proiecte de educație formală și non-formală, acțiuni pentru protejarea mediului, un festival de film și campania „Moș Canotcă”.
Anul acesta, după 31,854 de kilometri înotați pe lacul Razelm, tradiția continuă.
„Moș Canotcă” merge mai departe către copiii din Delta Dunării.







