Povestea lui Marlie, cel mai răsfățat mânz din România: Doarme în pijamale și mănâncă lapte special pentru cai
Știrile zilei
Marlie, un mânz orfan adoptat de Alexandra, o tânără care l-a îndrăgit de la prima vedere, este cel mai iubit căluț din România. Prietena lui i-a dăruit propriile pijamale, iar micuțul este hrănit cu lapte special pentru mânji.
În doar câteva zile, imaginile cu Marlie, au strâns mii de aprecieri, comentarii și distribuiri pe rețelele sociale.
„Marlie al meu.
E cal, da. Dar e un cal orfan. I-a murit mămica dupa ce l-a adus la noi in lume. N-o stie, caci a rămas singur după câteva zile. A cunoscut doar omul înainte să cunoască lumea. Și ce bine ca nu a apucat mult. Că l-au vândut. Și ce bine că l-au vândut. Că altfel îl aștepta o viață în care nici viața lui nu-i aparține”, a scris Alexandra Pașca pe Facebook.
„O să pun cu el toate pozele pe care le vreau. O să-l îmbrac cum vreau. O să-l las să intre în casă ori de câte ori vreau. Nu eu am domesticit caii. Nu eu i-am pus să tragă poverile oamenilor, să care lemne, să muncească pământul până când nu și-au mai putut ține trupul în picioare. Eu doar am luat un orfan și l-am băgat în casă atunci când a început furtuna. Că e singur. Și a cunoscut doar omul. Și aici mă lupt, să-i arăt ca mai suntem câțiva care nu ne urlăm iubirea cu biciul într-o mana și cu telefonul în cealaltă, pregătiti sa sunăm la abator in ziua în care animalul care ne-a fost sclav ani de zile nu mai poate munci.
E Marlie. E cal. Pentru că arată a cal, dar nu va trăi nici măcar o zi ca un sclav. Nu va alerga că-l ustură loviturile. Va galopa doar atunci când va avea chef să fugă spre casa lui, în curtea lui, spre omul lui.
E liber. E un cal liber. Dar libertatea nu înseamnă să fii singur. E un cal pe care cineva îl mângâie și căruia cineva îi spune când pleacă și la cat se întoarce. Și nu e inima mea vinovată ca inimile altora nu pot iubi atât”, mai spune Alexandra.
Marlie a împlinit o lună
„L-am îmbrăcat ca am vrut, ca m-am jucat. Că e bluza mea. Ca să am amintirile astea cu el și să simt onoarea ca ne știm din prima lui lună de viață și o să-i rămân până la ultima clipă de respirație. Vineri împlinește o lună, s-a născut în 7 iulie.
Are lăpticul lui special pentru mânzuț, 600 lei găleata, i-am luat 4, poate îi ajung o lună, poate nu. El va mânca lapte timp de 6 luni. V-am cerut un leu? E al meu. Mi l-am asumat pe următorii 25-30 de ani, poate mai mult. Sunt amintirile mele. E inima mea care-l iubește atât, e inima lui care nu se teme de cat de mult îl pot iubi.
El trăiește afară, clar nu-l țin în casă, sunt om, am haine și trăiesc aici, am și câini, nu mă mut cu un cal în casă, dar are acces și vine când vrea el. Și schimb și ușa dacă trebuie. Ca așa vreau.
Nu funcționez după standarde și să-mi impună un dereglat care e normalul. Pentru mine, normalul e ceva ce nu rănește și ne aduce nouă liniște. Iar liniștea mea acum înseamnă și liniștea unui orfan. Cal, da. Dar un suflet care simte frică și durerea la fel ca orice altă ființă. Nicio viață nu valorează mai puțin doar pentru că noi, oamenii, ne-am așezat singuri în vârful lumii și ne-am proclamat cei mai importanți. Ne-am pus un moț în cap și ne-am numit buricul pământului. Suntem un pic mai jos de buric, nimic lăudabil despre cel mai mare animal de pe planetă. Omul.
Dacă nu v-ați oprit niciodată lângă o căruță să-i spuneți cuiva să nu mai lovească un cal, dacă n-ați salvat niciodată un animal când încă se mai putea salva, dacă treceți pe lângă un abator fără să vă doară nimic, dar vă opriți să-mi scrieți că îi fac rău pentru că l-am lăsat o oră și patruzeci de minute în casă și l-am ținut în brațe cât a avut nevoie, atunci nu eu sunt problema.
Eu doar v-am ținut o oglindă în față să vedeți cat de mare e ipocrizia. Ceea ce v-a deranjat n-a fost Marlie, ci propria voastră nepăsare.
E Marlie al meu. Și dacă îi greșesc cu ceva, e doar că-l iubesc când alții zic ca nu așa e normal. Scuzați-mă pe mine, dar am văzut prea multe animale murind din lipsă de iubire ca să mă sperie faptul că unul trăiește cu prea multă. Urăsc alții și-n locul meu, și încă e înghesuială mare. Eu rămân aici unde-s mai puțini. Acolo unde iubirea nu trebuie justificată, dar s-ar ucide cu pietre doar pentru ca nu seamănă cu iubirea celui de lângă noi”, a mai scris Alexandra.
FOTO: Facebook
Citește și:
