A murit generalul Costică Voicu, fost șef al Poliției Române și rector al Academiei de Poliție, anunță Ministerul Afacerilor Interne

Știrile zilei
Vestea despre decesul generalului Costică Voicu, fost inspector general al Poliției Române și fost rector al Academiei de Poliție, s-a răspândit rapid, după o postare a reprezentanților Ministerului Afacerilor Interne.
„Am primit cu tristețe vestea că generalul Costică Voicu a trecut la cele veșnice. Personalitate marcantă a sistemului de ordine publică și a învățământului de profil, a contribuit la formarea și îndrumarea a numeroase generații de polițiști, lăsând în urmă o moștenire profesională deosebită”, se arată în mesajul transmis de Ministerul Afacerilor Interne.
Reprezentanții ministerului au transmis condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor apropiați.
„Transmitem sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care i-au fost aproape. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, mai precizează reprezentanții MAI.







