Agenții economici din Năvodari, Agigea și Valu lui Traian luați la control. Ce au descoperit polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice
Știrile zilei
În perioada 27 aprilie – 5 mai 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune de verificare a agenților economici din Constanța, Năvodari, Agigea și Valu lui Traian.
În urma activităților desfășurate, au fost constatate 4 infracțiuni de reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scandență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor cu reținere la sursă.
De asemenea, oamenii legii au constatat că, în perioada martie – octombrie 2022, agenții economici în cauză au reținut și nu au plătit, la bugetul general consolidat al statului, suma de aproximativ 1.800.000 de lei, reprezentând impozit pe salarii, contribuția la sistemul de pensii, contribuția de asigurări sociale de sănătate, impozitul pe dividende și impozitul pe venituri din dreptul de proprietate intelectuală.
Foto: Ilustrativ (www.pixabay.com)