ALERTĂ alimentară: Sortiment de înghețată, vândut și în magazinele din județul Constanța, retras de pe rafturi

Știrile zilei
ANSVSA anunță rechemarea unui lot de înghețată Gelatelli stil Dubai, comercializată la Lidl, din cauza posibilei prezențe a nucilor caju.
Într-un comunicat ANSVSA se arată că „furnizorul Motido GmbH & Co. KG recheamă în prezent produsul „Gelatelli Înghețată pe bază de lapte cu sos cu cacao (8%), bucăți de ciocolată (3%) și pastă de fistic (2%). Bogată în proteine. 500ml” cu termenul de valabilitate 24.11.2027 și lotul D2W48J25R1.
Nu se poate exclude posibilitatea ca produsul afectat să conțină nuci caju.
Din cauza unei posibile reacții alergice în urma consumului, persoanele cu alergie la nucile caju ar trebui să acorde o atenție deosebită acestei rechemări și să nu consume produsul afectat.
Produsul rămâne sigur pentru consumul persoanelor fără alergie la nucile caju.
Produsul în cauză, „Gelatelli Înghețată pe bază de lapte cu sos cu cacao (8%), bucăți de ciocolată (3%) și pastă de fistic (2%). Bogată în proteine. 500ml”, a fost vândut în magazinele Lidl România și poate fi returnat în orice magazin Lidl.
Din motive ce țin de siguranța consumatorului, Lidl România a reacționat fără întârziere și a scos produsul de la vânzare. Contravaloarea produsului va fi rambursată, chiar și fără prezentarea bonului fiscal.
Rechemarea vizează exclusiv produsul „Gelatelli Înghețată pe bază de lapte cu sos cu cacao (8%), bucăți de ciocolată (3%) și pastă de fistic (2%). Bogată în proteine. 500ml” de la furnizorul Motido GmbH & Co. KG, cu termenul de valabilitate de 24.11.2027 și lotul D2W48J25R1.
Alte produse comercializate de furnizorul Motido GmbH & Co. KG, precum și alte produse ale mărcii „Gelatelli”, nu sunt afectate de rechemare.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați linia telefonică de asistență pentru clienți Lidl România: 0800.896.622 Furnizorul Motido GmbH & Co.
KG își cere scuze tuturor celor afectați pentru neplăcerile creat”.

Înghetată retrasă de la Lidl
Citește și:
ALERTĂ alimentară: Croasante cu Nutella, retrase de pe rafturi. Ar putea conține fragmente metalice







