ALERTĂ! Ce transmit polițiștii constănțeni despre pericolul Supermen Challange

Știrile zilei
Polițiștii constănțeni trag un semnal de alarmă cu privire la provocarea „Supermen Challange” care, prin intermediul rețelelor de socializare, a devenit virală în rândul minorilor.
Provocarea presupune ca doi elevi să se țină de mâini, acestea fiind încrucișate, iar un al treilea elev să sară pe mâinile încrucișate, în așa fel încât să fie aruncat înapoi, în picioare.
De multe ori, însă, minorii se rănesc, suferind fracturi la nivelul membrelor sau vătămări la nivelul capului.
„Dorim să atragem atenția elevilor asupra faptului că „Supermen Challange” este un fenomen periculos și le recomandăm să nu participe la astfel de provocări , deoarece sănătatea și chiar viața lor pot fi puse în pericol.
Totodată, părinților le recomandăm să le explice copiilor riscurile la care se expun și să monitorizeze permanent activitatea acestora în mediul online.
De asemenea, recomandăm cadrelor didactice să fie atente la comportamentele elevilor și să mențină o comunicare deschisă cu aceștia, explicându-le că este vorba de o provocare periculoasă, în urma căreia pot fi răniți.
Nu în ultimul rând, îndemnăm cetățenii să apeleze numărul de urgență 112 în cazul în care au cunoștință de astfel de provocări, deoarece siguranța elevilor este o responsabilitate a noastră, a tuturor”, transmit reprezentanții IPJ Constanța.
FOTO: TikTok
Citește și:







