ALERTĂ în Mamaia! Doi copii, de 5 și 7 ani, s-au rătăcit în stațiune. Ce apel transmit polițiștii

Știrile zilei
Doi copii de 5, respectiv 7 ani, s-au pierdut astăzi, în stațiunea Mamaia. Ambii au fost găsiți de polițiști și jandarmi la scurt timp după ce s-au rătăcit, fiind încredințați familiilor.
Polițiștii transmit familiilor care ajung pe litoral cu copiii să acorde o atenție deosebită celor mici și să îi învețe pe aceștia numele complet al părinților, dar și numerele de telefon.
„Face un apel către părinți să acorde o atenție deosebită supravegherii celor mici, mai ales în zonele aglomerate, precum plajele sau falezele.
Este suficient un moment de neatenție, pe fondul aglomerării estivale, pentru ca cei mici să se rătăcească.
Transmitem adulților rugămintea de a nu lăsa copiii nesupravegheați pe plajă, în apă sau în locuri de joacă aglomerate.
Este important ca micuții să știe numele complet al părinților și un număr de telefon de contact.
Siguranța copiilor este o responsabilitate comună, iar prevenția este esențială.
Dacă vă aflați într-o situație de urgență, ați observat un copil singur sau în dificultate, apelați numărul de urgență 112 sau cereți sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliție!”, transmite IPJ Constanța.






