ALERTĂ! Obiecte neidentificate plutesc în Marea Neagră, în zona Sfântu Gheorghe

Știrile zilei
Două obiecte aflate în derivă pe Marea Neagră au fost observate în această dimineață, direcția acestora fiind țărmul românesc. Potrivit surselor noastre, se estimează că acestea vor ajunge pe plajă în zona Sfântu Gheorghe.
Nu se cunoaște momentan natura acestor obiecte, însă acestea ar putea fi orice, inclusiv mine sau elemente de muniție neexplodată, purtate de curenți.
Pentru prevenirea oricărui risc, Poliția de Frontieră Tulcea a trimis patrule terestre în zonă, care monitorizează continuu malul și limitează accesul persoanelor în apropiere.
UPDATE:
Contactat telefonic, Cornel Pavel, purtătorul de cuvânt al MApN, nu a oferit niciun fel de detaliu cu privire la situația mai sus expusă.








Se numesc cioate plutitoare..resturi de copaci😁