ALERTĂ pe lacul Siutghiol: Un obiect ce seamănă cu un cadavru a fost zărit plutind pe apă. Pompierii sunt la fața locului

Știrile zilei
S-a dat alarma pe lacul Siutghiol: o persoană a sunat la 112 pentru a anunța prezența unui obiect plutitor, care ar semăna cu un cadavru.
Inspectorul șef al ISU Dobrogea, colonel dr. ing. Cristian Amarandei, ne-a declarat că pompierii militari s-au deplsat de urgență la fața locului, unde, din cauza vântului extrem de puternic, salvatorii nu au putut ieși cu ambarcațiunea în larg.
„Din imaginile pe care le avem, de pe lac, se vede, într-adevăr, un obiect plutind, dar este puțin probabil să fie un cadavru, ținând cont de ridigidatea acestuia. Imediat ce vântul ne-o va permite, o sa ieșim în larg”, ne-a declarat inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“, colonel dr. ing. Cristian Amarandei.
Reamintim că, pe 7 ianuarie 2024 doi tineri, Florin Sîrbu, în vârstă de 30 de ani și Cristian Valentin Pantea, în vârstă de 22 de ani, au dispărut în zona lacului Siutghiol, între Ovidiu și Palazu Mare.
Pe 16 februarie 2024, cadavrul Cristian Valentin Pantea a fost adus la suprafață.
Cel mai probabil, persoana care a anunțat, azi, prezența obiectului plutitor, a bănuit că ar putea fi vorba despre celălalt pescar dispărut, Florin Sîrbu.
UPDATE:
În urma cu aproximativ o oră, echipajele care au participat la acțiunile de recuperare a cadavrului ce ar fi fost zărit plutind în lacul Siutghiol s-au retras.
Nu a fost găsit niciun cadavru.
Citește și:
Cine este bărbatul găsit mort în lacul Siutghiol? Era dispărut de mai bine de o lună







