Alocațiile copiilor cresc de la 1 ianuarie 2025: Ce sumă vor primi cei mici
Știrile zilei
Alocațiile pentru copii vor crește începând cu 1 ianuarie 2025, a anunțat Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
Aceasta a precizat și noile sume care vor fi acordate după majorare, menționând că acest pas vine în sprijinul familiilor, asigurând un suport financiar mai consistent pentru susținerea copiilor.
„Alocațiile vor crește din 2025 cu 10,4%, cu inflația.
Asta înseamnă că după estimările colegilor noștri, pentru alocațiile copiilor care sunt peste 2 ani vom avea, sper să nu greșesc, o creștere la 323 lei, dar și a celor care sunt sub 2 ani, de asemenea, vom avea o creștere de 10,4%, vom ajunge la 700 și ceva de lei”, a declarat Simona Bucura Oprescu, potrivit Antena 3 CNN.
Din ianuarie 2023, valoarea alocațiilor de stat pentru copii se indexează anual, automat, cu valoarea anuală a inflației.
Așadar, alocațiile se majorează în ianuarie cu peste 10%, valoarea inflației anunțate de Institutul Național de Statistică (INS).
FOTO cu rol ilustrativ