Alpinista Maria Dănilă din Mangalia, o nouă performanță: A escaladat Kanchenjunga, al treilea cel mai mare munte din lume

Știrile zilei
La finele săptămânii trecute, alpinista din Mangalia, Maria Dănilă, a ajuns pe încă un vârf aproape imposibil de escaladat: Kanchenjunga, de 8.585 metri.
Maria Dănilă a postat performanța atinsă, în urmă cu puțin timp, pe contul său de socializare:
„Pe 23 mai, la ora 6:30 dimineața, după o ascensiune de peste 11 ore, am reușit să pășesc pe al treilea optmiar al Planetei, Kanchenjunga 8.586 metri, întâmplător al treilea vârf de 8.000 m și pentru mine personal. Pot să spun totuși că e primul care, în sfârșit, mi-a oferit privelistea lumii de acolo, de sus.
Mulțumesc lui Dumnezeu ca am revenit cu bine în Kathmandu, familiei, prietenilor și sponsorilor care mi-au fost alături, dar și organizatorilor – echipei de șerpasi de la Imagine Nepal, ascensiunea realizându-se cu sprijinul lor și cu folosirea oxigenului suplimentar.
Voi reveni cu mai multe detalii în curând (momentan mă aflu dupa 18 zile în care nu am avut internet)”, a scris Maria Dănilă.
Maria Dănilă, IT-ista din Mangalia care ajuns pe Chomolungma
Maria Alexandra Dănilă s-a născut în Brăila și a copilărit în Mangalia, fiind fiica fostului comandant al Marinei Militare – Divizionul 50 Corvete (ulterior Fregate) din localitate, Dorin Dănilă.
Deși crescută la mal de mare, Maria, de profesie IT-ist, a fost fascinată de copil de munte.
Ea a deprins tehnica de escaladă în compania lui Teofil Vlad și, după o progresie step by step pe traseele de stâncă, a ajuns să urce pe Mont Blanc, Elbrus, Aconcagua, Annapurna din Himalaya și anul trecut pe vârful Chomolungma (Everest), de 8.848 metri, masiv cunoscut ca fiind cel mai înalt punct de pe Pământ.
În 2023 Maria a atins vârful Annpurna, considerat “Muntele Ucigaș”, din pricina faptului că aici au avut loc cele mai multe accidente din Himalaya din cauza pantelor și instabilității stratului de zăpadă la viteze uriașe ale vântului. Acest vârf este ocolit de șerpașii localnici care însoțesc grupurile de alpiniști, considerând că muntele este blestemat.
În septembrie 2024, Maria Dănilă a devenit cetățean de onoare al municipiului Mangalia.
Citește și:





