Amânare în dosarul Monicăi Macovei. Motivul: Dosarul de expertiză legală nu este complet nici după doi ani
Știrile zilei
Dosarul Monicăi Macovei, disjuns din cel de vătămare corporală, a avut termen în această dimineață, la Judecătoria Mangalia. Monica Macovei a fost condamnată la șase luni de închisoare, cu suspendare. Atât ea, cât și victima, au făcut apel la această decizie.
Latura civilă a dosarului de vătămare din culpă al Monicăi Macovei a avut termen de judecată în această dimineață, la Mangalia.
La judecătoria a fost prezentă doar victima – Constantin Ilie și avocata acestuia. La acest termen Monica Macovei nu a beneficiat de reprezentare avocațială, urmând ca documentele oficiale să îi fie comunicate direct la domiciliu.
Victima, Constantin Ilie, a spus că dosarul ce cuprinde expertiza legală nu este finalizat, întrucât nu este atașată una dintre evaluările cruciale, cea neurologică. Potrivit lui Constantin Ilie, programarea la mediul neurolog era pentru 28 mai.
Tocmai de aceea, avocata victimei a solicitat un termen scurt, urmând ca dosarul de expertiză să fie completat săptămânile următoare.
Judecătorul a stabilit următorul termen pe 11 iunie, la ora 9.00.
Constantin Ilie solicită 500.000 de euro drept despăgubiri, pe latură civilă.
În urmă cu doi ani bărbatul, aflat pe motocicletă, a fost acroșat de mașina fostului europarlamentar. În urma accidentului, bărbatul a rămas cu sechele fizice permanente.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și: