ANAF scoate la licitație trei autoturisme ale unei firme de taximetrie din Constanța
Știrile zilei
Agenția Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Constanța a anunțat că organizează două licitații publice, în data de 6 octombrie, de la orele 13.00 și 13.30, pentru vânzarea mai multor autoturisme, proprietate a firmei Robaria SRL.
Astfel, se vor vinde la licitație trei mașini marca Dacia Logan. Prețul de pornire al acestora este cuprins între 4.225 lei și 10.747 lei.
Este a doua încercare a AJFP Constanța de a vinde cele trei autoturisme, după ce la data de 25 august a mai avut loc o licitație pentru acestea, însă nu s-a găsit un cumpărător.
Toate cele trei licitații se vor desfășura la adresa de pe bulevardul Tomis, nr. 312 A, în municipiul Constanța.
Firma Robaria SRL, proprietara celor trei mașini, a fost înființată în anul 2017 și se află în etapa de lichidare. Aceasta are sediul în municipiul Constanța și are ca obiect de activitate „transporturi cu taxiuri”.
Asociatul unic al firmei este Zarzăre Anamaria Ioana, aceasta fiind și unul dintre cei doi administratori ai companiei. Celalalt administrator este Coadă Sorin Robert.
Robaria SRL a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 112.977 lei și un singur angajat.
Numele lui Zarzăre Anamaria mai apare în acționariatul a trei firme, RBT Non Stop Spedition SRL, Krystyna 3D Ambient Decor SRL și Mobilă Casa Dincă Actual SRL. În cazul primelor două este asociat unic, în timp ce în ultima deține 30% dintre acțiuni.
De asemenea, Coadă Sorin Robert a mai deținut o firmă, RBT Taxi Constanța SRL, care a intrat însă în faliment în anul 2021. Aceasta se ocupa cu „activități de telecomunicații prin rețele fără cablu (exclusiv prin satelit).
Foto: Ilustrativ (Arhivă)