ANR, precizări importante! Iată ce au făcut angajații autorității în perioada 14 – 20 iulie 2025

Știrile zilei
Reprezentanții Autorității Navale Române (ANR) anunță că, în perioada 14 – 20 iulie 2025, ofițerii de siguranță din cadrul căpităniilor și oficiilor de căpitănie au desfășurat o serie de controale vizând siguranța navigației, în special în domeniul agrementului nautic.
Conform sursei citate, ca urmare a verificărilor efectuate, au fost aplicate sancțiuni în cuantum total de 93.500 lei, pentru nerespectarea de către conducătorii de ambarcațiuni de agrement și pescuit a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1704/2024 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la regimul transportului maritim și pe căile navigabile interioare.
Reprezentanții ANR au spus astfel că au fost verificate 134 ambarcațiuni de agrement, fiind constatate 20 de contravenții, respectiv:
- lipsa documentelor și certificatelor obligatorii la bord;
- modificări sau reconstrucții neautorizate aleambarcațiunilor;
- neînmatricularea navelor sau necomunicarea modificărilor către ANR.
Au fost aplicate 9 amenzi în valoare de 31.000 lei și 11 avertismente.
În continuare, au fost verificați 39 de agenți economici care desfășoară transport persoane pe apă, fiind constatate 10 contravenții, precum:
- neînmatricularea navelor;
- lipsa documentelor la bord;
- modificări neautorizate;
- depășirea numărului admis de persoane la bord;
- lipsa certificatului de conducător sau nepurtarea vestelor de salvare.
Au fost aplicate patru amenzi în valoare de 24.000 lei și șase avertismente.
Totodată, au fost verificați și 103 conducători de ambarcațiuni (persoane fizice), fiind constatate 15 contravenții, inclusiv:
- neînmatricularea sau necomunicarea modificărilor către ANR;
- lipsa actelor la bord;
- lipsa evidenței persoanelor care închiriază ambarcațiuniîn scop comercial;
- conducerea sub influența alcoolului (peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat) – în acest caz, au fost sesizate organele de poliție.
Potrivit ANR, au fost aplicate 8 amenzi în valoare de 38.500 lei și 7 avertismente.
În cadrul verificărilor, au fost controlate de ANR și 15 zone de agrement nautic, nefiind însă, constatate nereguli de funcționare, potrivit autorității portuare.
Nu în ultimul rând, nici la cele șapte ambarcațiuni de pescuit verificate nu au fost identificate abateri.
„Campania ANR nu se limitează la controale. O componentă esențială este informarea și conștientizarea publicului, prin mesaje clare
privind pericolele consumului de alcool sau alte substanțe interzise în timpul navigației, dar și obligativitatea purtării vestelor de salvare și respectarea reglementărilor legale“, au transmis reprezentanții Autorității Navale Române.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Autoritatea Vamală Română va extinde o hală pentru protecție radiologică în Portul Constanța Nord






