ARESTARE de ultim moment la Tribunalul Constanța. Un vânzător de cristal, dus la beci
Știrile zilei
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, Biroul de Combatere a Traficului de Droguri au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 25 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada iunie – octombrie 2024, acesta a procurat, intermediat și vândut diferite cantități de droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal), către consumatori din județul Constanța, cu sume cuprinse între 200 și 400 lei pentru o doză.
În urma percheziției domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.
Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Citește și