Atenție, constănțeni: Mesaje de maximă importantă, pe panouri digitale din oraș! Informații în timp real despre evadați, copii dispăruți și alertă meteo

Știrile zilei
Informații de maximă importanță, vizând copii dispăruți, persoane evadate sau urmărite, dar și alerte meteo de vreme severă vor fi difuzate în timp real pe panouri publicitare digitale în Constanța, sistemul fiind implementat și în București și în alte orașe din țară!
Noul mod de transmitere a informațiilor de ultimă oră urmăresc creșterea vizibilității mesajelor publice de larg interes, fiind un proiect dezvoltat de Ministerul Afacerilor Interne și compania specializată în digital outdoor și tehnologie Phoenix Media.
„Copiii dispăruți, persoanele urmărite sau evadate, precum și avertizările de vreme severă – direct pe panourile publicitare digitale din București și alte 17 orașe“, au transmis astăzi, 22 aprilie 2026, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Conform sursei citate, Ministerul Afacerilor Interne și Phoenix Media, companie specializată în digital outdoor și tehnologie, au prezentat public proiectul Phoenix Media Public Safety Awareness, destinat informării cetățenilor asupra situațiilor de ordine publică sau a situațiilor de urgență, cu impact asupra comunităților.
„Prin acest parteneriat public-privat infrastructura de digital outdoor, specifică unui mediu de business exclusiv publicitar, se transformă, în cazul apariției unor urgențe, într-un canal oficial de comunicare publică“, transmit autoritățile.
Aceștia au mai spus că în urma colaborării specialiștilor MAI, IGSU și Phoenix Media au fost create platforme dedicate celor două instituții care să le permită accesul direct și gratuit la rețeaua de panouri digitale ale Phoenix Media.
Potrivit autorităților, prin intermediul unei tehnologii puse la dispoziție de către operatorul privat, MAI și IGSU au acces direct și nemijlocit la cele peste 170 de panouri publicitare digitale din București și alte 17 orașe din România, pentru a transmite diverse alerte.
„Imagini și informații despre copii dispăruți, persoane căutate/urmărite/evadate sau restricții rutiere, precum și avertizări meteorologice de vreme severă – toate sunt difuzate public în mai puțin de 1 minut pe panourile digitale din rețeaua Phoenix Media. Până în prezent, prin intermediul acestui sistem, Ministerul Afacerilor Interne a difuzat 16 alerte, dintre care 12 au vizat copii dispăruți. Informațiile au fost afișate pe panourile publicitare de peste 2,4 milioane de ori, atingând un număr de peste 9,4 milioane cetățeni. Toate cazurile de minori dispăruți difuzate pe panourile publicitare digitale au fost finalizate cu succes“, au transmis autoritățile.
Potrivit IGSU, parteneriatul dintre Ministerul Afacerilor Interne și Phoenix Media a fost premiat anul acesta la Gala Smart City Industry Awards, pentru inovație în domeniul public safety and health.
Phoenix Media gestionează o rețea de panouri publicitare digitale în București și următoarele orașe:
- Alba Iulia,
- Arad,
- Cluj-Napoca,
- Constanța,
- Drobeta Turnu Severin,
- Galați,
- Iași,
- Pitești,
- Sibiu,
- Suceava,
- Târgu-Jiu,
- Tulcea,
- Timișoara,
- Roman,
- Florești,
- Câmpina-Nistorești,
- Slobozia.
Sursa foto (cu rol ilustrativ): IGSU
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
FOTO GROAZNIC accident rutier pe DN22, aproape de Tariverde: 5 victime, dintre care una a MURIT







