Atenție, șoferi: Este accident între Lazu și Agigea, pe DN39! Traficul, ÎNGREUNAT

Știrile zilei
Un accident rutier s-a produs pe DN39, între localitățile Lazu și Agigea, astăzi, 26 mai 2026, aproape de ora 8.00.
Potrivit primelor informații transmise de reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, la locul impactului au fost direcționate echipajele de urgență din cadrul serviciului, respectiv, un echipaj SAJ B2.
Intervenția de pe DN39 dintre Lazu și Agigea este în plină desfășurare, iar traficul se desfășoară cu dificultate la acest moment, spun martorii.
La locul producerii accidentului s-au deplasat, de asemenea, echipajele de poliție din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, pentru a stabili circumstanțele și împrejurările producerii evenimentului rutier.
Până la momentul publicării articolului nu au fost transmise informații cu privire la numărul victimelor sau al mașinilor implicate în accident.
UPDATE
Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, în accidentul dintre Lazu și Agigea a fost rănită o persoană care a refuzat transportul la spital.
Sursa foto (cu rol ilustrativ): SAJ Constanța
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Accident rutier aproape de cimitirul din cartierul Brătianu! A fost chemat și SMURD-ul







