AUR consideră noul dosar cu interceptarea lui Călin Georgescu parte a unei lovituri de stat

Știrile zilei
Reacția AUR după interceptarea lui Călin Georgescu, în care îl menționează pe Simion: „Considerăm acest nou dosar parte a loviturii de stat”.
AUR susține, într-o reacție pentru Digi24, că dosarul în care Călin Georgescu și Ionel Rusen sunt cercetați este parte a unui „proces politic” și afirmă că nu se va dezice de fostul candidat la alegerile prezidențiale. Reacția partidului, al cărui lider, George Simion, este menționat de Georgescu în interceptarea respectivă, vine după apariția unor informații despre discuția în care fostul candidat i-ar fi explicat lui Rusen care a fost „misiunea” sa.
Purtătorul de cuvânt al AUR, Ștefan Avrămescu, a declarat marți, că partidul nu își schimbă poziția față de Călin Georgescu după apariția interceptărilor din dosarul în care acesta este cercetat. Avrămescu a spus că AUR consideră apariția stenogramelor în spațiul public o „încercare de dezbinare” și că partidul nu vrea să cadă într-o „capcană”.
„Noi o să avem aceeași susținere față de domnul Călin Georgescu, așa cum am avut-o și până acum. Nu o să schimbăm nimic în ceea ce privește acțiunile noastre”, a declarat purtătorul de cuvânt al AUR.
„De asta am și spus foarte clar să se oprească abuzurile. Din 2024 de la final, de când s-au anulat alegerile, pare că am intrat într-o spirală în care nu știu cât putem să mai vorbim de respectarea principiilor democratice”, a spus Avrămescu.
În același timp, Avrămescu a susținut că există coincidențe pe care partidul le consideră relevante și a făcut referire la modul în care Călin Georgescu a fost ridicat de autorități. „Dacă un om care, despre care nu s-a dovedit că este vinovat de ceva, este ridicat dimineața, la ora 6:00, de mascați, atunci putem să extrapolăm și să spunem foarte clar că așa s-ar putea întâmpla și cu alții”, a declarat Ștefan Avrămescu.
„Aceasta e dovada precisă că avem de-a face cu un proces politic. Care sunt probele de la dosar pentru care a fost arestat domnul Georgescu, refuzul nostru de a vota noul guvern și această interceptare veche de peste un an care ar dovedi o intenție de fugă? Nu cădem în capcana sistemului și nu ne dezicem de Călin Georgescu, am fost alături de el în toate încercările pe care le-a avut în ultimul an. Și domnul Simion a fost, este și va rămâne alături de domnia sa, considerăm acest nou dosar ca parte a loviturii de stat”, a transmis AUR, marți, pentru Digi24. Reacția partidului vine după ce procurorii ar fi interceptat mai multe discuții purtate de Călin Georgescu și Ionel Rusen în mașinile celor doi, pe parcursul anului 2025. Una dintre discuții ar fi avut loc pe 25 mai 2025, în mașina lui Ionel Rusen. În cadrul acesteia, Georgescu i-ar fi spus lui Rusen: „Misiunea mea a fost să deconspir tot. Tot sistemul! Inclusiv pe Simion la final”. Ulterior, fostul candidat ar fi afirmat că „toți s-au devoalat” și că are „poporul în spate”, făcând referire la partidele politice.
Sursa: Digi24
Citește și:






