Autobuzele CT BUS NU circulă nici astăzi în Constanța. Angajații continuă protestul

Știrile zilei
După ce luni, mijloacele de transport în comun din Constanța nu au ieșit pe traseu, astăzi, angajații – șoferii și personalul TESA din cadrul CT BUS – au decis să continue acțiunea de protest. În consecință, nici astăzi, autobuzele nu au ieșit pe trasee.
Liderul sindical Bogdan Gheorghe a declarat că, în acest moment, nu există noutăți concrete în ceea ce privește situația de la CT Bus. Potrivit acestuia, majoritatea angajaților, în special cei care au intrat în program încă de dimineață, s-au prezentat la serviciu și așteaptă decizii clare din partea factorilor de conducere pentru a ști ce urmează. Totodată, Bogdan Gheorghe a precizat, așa cum se știa, că directorul general a anunțat încă de aseară că nu intenționează să își dea demisia.
În ceea ce privește pașii următori, liderul de sindicat a subliniat că va acționa în concordanță cu voința angajaților pe care îi reprezintă. „Ceea ce vor oamenii, aceea vom face”, a afirmat acesta, menționând că salariații își mențin în continuare poziția și solicită demisia actualei conduceri.
Bogdan Gheorghe a salutat posibilitatea ca, în cursul acestei dimineți, la sediul societății să ajungă mai mulți consilieri locali, considerând acest lucru un pas important spre deblocarea situației. Liderul sindical și-a exprimat speranța că dialogul va conduce rapid la o soluție care să permită reluarea activității.
Întrebat dacă există șanse ca autobuzele să revină astăzi pe traseu, acesta a declarat că există această posibilitate, cu condiția ca reprezentanții angajaților să fie contactați cât mai curând pentru a putea lua, împreună cu factorii decidenți, hotărârile necesare reluării transportului public.
Câteva dintre persoanele care se află pe lista de concedieri, casiere la chioșcurile de bilete, spun că economia în companie nu se va face cu salariile lor:
„Nu mai cerem bani și nu mai discutăm despre sume sau compensații. Nu acesta este scopul nostru. Nu mai vrem bani, vrem demisiile conducerii. Atât. Dorim ca actuala conducere să plece și să vină oameni competenți, care să vadă realitatea din interiorul societății, nu doar cifrele de pe hârtie.
Ni se spune că trebuie făcute reduceri de personal pentru a scădea cheltuielile, dar concedierea a 26 de angajați nu reprezintă o economie reală pentru această întreprindere, mai ales în condițiile în care conducerea beneficiază de salarii foarte mari. Dacă se caută cu adevărat soluții, de ce nu se discută și despre reducerea salariilor de la vârf?

Noi nu suntem personal TESA, suntem personal executiv. Cu toate acestea, suntem trecuți pe listele de concedieri. Sunt 12 casiere care urmează să fie date afară, deși chioșcurile funcționează pe plus, își acoperă salariile și cheltuielile și aduc venituri societății. Nu înțelegem de ce tocmai noi suntem vizate.
Credem că schimbarea conducerii ar putea aduce o soluție reală. Chiar dacă organigrama a fost aprobată, aceasta poate fi modificată, suspendată sau amânată. Se poate decide ca măsurile să nu fie aplicate acum, ci să fie reevaluate peste șase luni. Avem această speranță și tocmai de aceea nu mai cerem bani. Cerem doar ca actuala conducere să plece de unde a venit.”
Citește și:
Protestul angajaților de la CT Bus continuă și miercuri, 17 decembrie






