Azi îi sărbătorim pe Sfinții Trei Ierarhi: ce trebuie să dai de pomană pentru a scăpa de ghinion
Cultură
Anual, pe 30 ianuarie, creștinii îi sărbătoresc pe Sfinții Trei Ierarhi și se obișnuiește să se dea dea de pomană. Cei care nu fac asta riscă aibă parte de pagube și de alte probleme.
Pe Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, îi sărbătorim laolaltă în data de 30 ianuarie, ca pe cei mai mari învăţători şi păstori ai Bisericii.
Se mai spune că astăzi este ziua în care conflictele se sting și rudele sau prietenii care s-au certat, se împacă.
Pentru protecția casei, a liniștii, dar și pentru sufletelor celor care nu mai sunt printre noi, credincioșii dau de pomană. Femeile trebuie să împartă colivă.
Coliva se duce la biserică pentru a fi sfințită, iar apoi se împarte celor nevoiași.
Pe lângă colivă, în această zi se mai dă de pomană, la trei bărbați, fructe și pește.
Astăzi, creștinii mai dau de pomană și câte o candelă sau o lumânare aprinsă. În acest mod, tradiția spune că viața celor care au oferit lumina va fi strălucitoare.
Pe 30 ianuarie nu se împrumută lucruri din locuință și nu se fac treburi casnice. Adică nu se mătură și nici nu se spală haine. Creștinii nu trebuie să arunce resturile de mâncare pentru a nu avea ghinion la muncă tot anul.
Mamele care au fete de măritat, se roagă pentru fetele lor de Sfinții Trei Ierarhi pentru ca acestea să-și găsească alesul. Pentru a-și visa ursitul, tinerele trebuie să mănânce pâine cu sare, iar cel care în vis le va aduce apă le va deveni soț, potrivit click.ro.
Sursă foto: Facebook
Citește și: