Investiții în agricultură
Investiții în agricultură
Suma de 15,8 miliarde de euro va fi alocată pentru programe de investiții în agricultură în perioada 2023-2027 în România.

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea, a participat în perioada 17-18 octombrie 2022 la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit, care s-a desfășurat la Luxemburg.

MADR anunță că a fost transmisă oficial Comisiei Europene, prin sistemul electronic pentru schimbul securizat de informații, în data de 18 octombrie 2022, varianta finală a Planului Național Strategic 2023-2027 al României, după operarea și integrarea tuturor observațiilor formulate de Comisia Europeană.

Pe parcursul ultimelor luni a avut loc un proces intens de negociere cu serviciile Comisiei Europene, în vederea clarificării tuturor observațiilor formulate cu privire la Planul Național Strategic, comunicate în luna mai a.c., astfel încât să răspundă cât mai bine cerințelor cadrului normativ european și a exigențelor Comisiei Europene.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Totodată, în vederea respectării principiului parteneriatului, pe parcursul revizuirii Planului au fost organizate dezbateri în cadrul structurilor parteneriale constituite pentru elaborarea Planul Național Strategic.

„Specialiștii din minister, în dialog permanent cu fermierii și cu structurile asociative din domeniu, au putut realiza cel mai important document pentru agricultură și dezvoltare rurală. Dialogul pe care l-am avut cu comisarul Janusz Wojciechowski pe problemele sensibile ne-a ajutat să trecem peste obstacolele momentului.

Este documentul programatic pentru perioada 2023-2027, cu obiective clare pentru dezvoltarea agriculturii, industriei alimentare și a satului românesc.

Subvențiile pe unitatea de suprafață și pe cap de animal, sumele destinate investițiilor în irigații, independența energetică, dotarea cu tehnică agricolă și industria alimentară vor contribui la creșterea și diversificarea producției în vederea asigurării hranei, creșterea veniturilor și reducerea impactului negativ asupra mediului. În vederea realizării acestor obiective, România beneficiază de o sumă de 15,8 miliarde euro pentru perioada 2023-2027”, a declarat ministrul Petre Daea.

Documentul programatic prevede circa 6 miliarde euro pentru investiții în agricultură și dezvoltare rurală, 9,78 miliarde euro pentru acordarea subvențiilor în agricultură și 151,7 milioane euro pentru măsuri de piață.

Sursa foto Pixabay

Citește și:

Fonduri în agricultură prin PNDR pentru 2022: Ce submăsuri sunt disponibile și cum poți aplica pentru finanțare

Un comitet interministerial care se va ocupa de efectele schimbărilor climatice în agricultură va fi înființat săptămâna viitoare

 

 

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.