Bărbatul de 26 de ani găsit decedat în zona pădurii Babadag era angajat al Forțelor Navale Române

Știrile zilei
Forțele Navale Române au anunțat, într-o postare pe pagina de socializare, trecerea la cele veșnice a soldatului Tărtăcuță Bengi-George, în vârstă de doar 26 de ani.
Militarul fusese dat dispărut pe 21 iulie 2026, iar în dimineața zilei de 24 iulie a fost găsit decedat într-o zonă împădurită din apropierea orașului Babadag, județul Tulcea.
„În aceste clipe de grea încercare, personalul Forțelor Navale Române transmite familiei îndoliate, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut sincere condoleanțe și întreaga compasiune”, au transmis reprezentanții instituției.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, trupul neînsuflețit al tânărului a fost descoperit într-o zonă greu accesibilă, cu vegetație abundentă. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Tulcea pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei exacte a decesului.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care a survenit decesul.
Citește și:





