Baza 86 Aeriană Borcea respinge speculațiile privind identitatea unor piloți de pe aeronave F 16: scenarii false despre regulile serviciului de alarmă

Știrile zilei
Baza 86 Aeriană Borcea anunță că în ultimele zile, în spațiul online au apărut o serie de mesaje și speculații conspiraționiste care susțin că numele pilotului român implicat în recentele misiuni de interceptare a dronelor ar fi cunoscut, facând referire la fiul unui fost comandant al bazei și lansând scenarii false despre regulile serviciului de alarmă.
Baza 86 Aeriană Borcea respinge ferm aceste afirmații.
„Înțelegem curiozitatea și dorința publicului de a cunoaște și de a felicita militarii implicați în misiuni, însă identitatea acestora nu este publică.
Discreția asupra identității piloților noștri este o necesitate, bazată pe reguli de securitate operațională.
Protejarea personalului și a familiilor: aceasta este o măsură de bază pentru a preveni orice formă de presiune, hărțuire sau amenințare la adresa lor sau a familiilor lor.
Standarde NATO și OPSEC: nedivulgarea detaliilor operaționale (numele piloților, tiparul turelor de serviciu, tacticile și procedurile) este o procedură standard în toate forțele aeriene din NATO. Orice informație publicată poate fi colectată și analizată de inamic.
Profesionalism, nu nepotism: Serviciul de Luptă Permanent – alocarea piloților pe misiuni de luptă se face exclusiv pe criterii de competență, certificare operațională și planificare riguroasă a orelor de zbor și de refacere, respectând legislația aeronautică.
Nu există decizii arbitrare sau derogări de la aceste reguli.
Misiunile de apărare a spațiului aerian național se execută cu maximă seriozitate, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Aeronavele F-16 Fighting Falcon și personalul navigant sau tehnic din cadrul Bazei 86 Aeriene sunt mereu la datorie.
Vă îndemnăm să priviți cu spirit critic informațiile senzaționale de pe rețelele sociale și să vă informați doar din surse oficiale!“, se mai arată în informarea oficială.
Sursa foto: Facebook
Citește și
Portul Constanța va avea două sisteme autonome pentru detectarea dronelor marine







