Beat și fără permis auto, a condus pe strada Arcului, din Constanța, până l-a oprit poliția

Știrile zilei
Un bărbat de 30 de ani, din Constanța, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiștii de la Secția 4 conducând un autoturism pe strada Arcului, din oraș, deși era băut și nici nu avea carnet de conducere.
La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 01.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au identificat un bărbat, de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Arcului din municipiul Constanța.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, polițiștii continuă cercetările.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
Sursa foto (cu rol ilustrativ): IPJ Constanța
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Constanța: Șofer de camion, prins cu tahograful măsluit. Ce amendă a primit







