Călin Georgescu, un nou mesaj din spatele gratiilor: În lumina Adevărului, mai devreme sau mai târziu, minciuna se va arde singură.

Știrile zilei
Călin Georgescu, fost candidat la prezidențialele din 2024, clasat pe locul 1 în urma primului tur anulat ulterior, aflat în prezent în stare de arest preventiv, a transmis un nou mesaj prin intermediul contului său de Facebook!
Călin Georgescu spune în mesajul său că „țara noastră trece, într-adevăr, prin vremuri grele, de mare încercare“ și că trebuie să ne „rugăm cu toții lui Dumnezeu, cu adâncă smerenie, pentru binele ei“.
Mai mult decât atât, Călin Georgescu crede că „în lumina Adevărului, mai devreme sau mai târziu, minciuna se va arde singură“.
În continuare, redăm mesajul complet postat pe contul de Facebook al lui Călin Georgescu
„Dragii mei din țară și de pretutindeni,
Vă mulțumesc! Deși nu vă văd, pe unii vă aud, iar pe alții vă simt.
Și, în fiecare zi, copleșit de iubirea voastră, v-o întorc înmiit.
Fiecare glas care ajunge până la mine, fiecare gând bun și fiecare rugăciune venite de departe îmi spun că nici distanța, nici zidurile nu pot despărți oamenii uniți în această Lucrare.
Și știm cu toții că, pe cât de mare este Lucrarea, pe atât de mari sunt și încercările.
Știu că pentru mulți dintre voi, dragostea de țară și curajul de a vă apăra convingerile au ajuns să fie însoțite de pedeapsă.
Nimic din ceea ce trăiți nu îmi este străin și nimic din ceea ce îndurați nu îmi este indiferent.
Țara noastră trece, într-adevăr, prin vremuri grele, de mare încercare.
Să ne rugăm cu toții lui Dumnezeu, cu adâncă smerenie, pentru binele ei.
Credința noastră se desăvârșește prin încercări și răbdare. În lumina Adevărului, mai devreme sau mai târziu, minciuna se va arde singură.
Faceți doar binele, feriți-vă de rău, căutați pacea și urmați-o pe ea.
Cu iubire, niciodată îndeajuns, unii pentru alții și noi toți cu Dumnezeu!“.

Sursa foto: Facebook
Citește și






