Sturioni
Sturioni
Două persoane care transportau într-un autovehicul 20 de sturioni de peste 15 kilograme, pescuiți ilegal din Dunăre, au fost depistate de polițiștii de frontieră tulceni.

În data de 11 august, în jurul orei 10.00, poliţiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea, acționând în baza unei informaţii, au oprit pentru control, pe digul de protecție al Dunării, un autoturism în care se aflau două persoane de sex masculin, în vârstă de 42, respectiv 31 ani, domiciliaţi pe raza judeţului Tulcea.
În urma controlului, polițiștii de frontieră au descoperit în autoturism 20 de sturioni, de dimensiuni mici, din specia cegă, în stare vie, având greutatea totală de 15 kilograme.
Cei doi bărbaţi au declarat că au pescuit peștele în fluviul Dunărea și intenționau să-l comercializeze.

Peștele a fost redat mediului natural în prezența unui reprezentant al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, a polițiștilor de frontieră şi a persoanelor depistate.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum și a produselor și subproduselor obținute din aceștia, fără respectarea prevederilor legale în vigoare.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Foto: Garda de Coastă

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.