Cătălin Dancu, cunoscut ca avocatul vedetelor, și fost candidat la Primăria Constanța, ACHITAT în dosarul DNA

Știrile zilei
Judecătorii Curții de Apel București l-au achitat pe fostul candidat la Primăria Constanța, avocatul Cătălin Dancu, cunoscut ca avocatul vedetelor, dar și pe George Cristian Mirică, ofițer de poliție cu gradul profesional de subcomisar la Brigada Autostrăzi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Cei doi fuseseră trimiși în judecată de procurorii DNA.
iată ce au decis magistrații Curții de Apel București, cu precizarea că sentința nu este definitivă și poate fi atacată:
Sentinţa penală nr.26/F din 18.02.2026:
Dispune achitarea inculpatului Mirică George – Cristian, cu privire la săvârșirea infracţiunii de efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, prev. de art. 12, lit. a) din Legea 78/2000.
Dispune achitarea inculpatului Mirică George – Cristian sub aspectul săvârșirii participației improprii în modalitatea instigării în formă continuată la comiterea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C.pen., rap. la art. 360 alin. (1) și (2) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. (cinci acte materiale).
Dispune achitarea inculpatului Mirică George – Cristian sub aspectul săvârșirii participației improprii în modalitatea instigării la comiterea infracţiunii de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prev. de art. 52 alin. (3) C.pen., rap. la art. 304 alin. (2) C.pen.. II.
Dispune achitarea inculpatului Dancu Cătălin – Radu, sub aspectul săvârșirii participației improprii în modalitatea instigării în formă continuată la comiterea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (în modalitatea instigării), prev. de art. 52 alin. (3) C.pen., rap. la art. 360 alin. (1) și (2) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. (trei acte materiale).
Dispune achitarea inculpatului Dancu Cătălin – Radu sub aspectul săvârșirii participației improprii în modalitatea instigării la comiterea infracţiunii de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prev. de art. 52 alin. (3) C.pen., rap. la art. 304 alin. (2) C.pen.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunțată, astăzi, 18.02.2026, prin punerea hotărârii la dispoziția inculpaților și a Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiţie, Direcția Națională Anticorupție, prin mijlocirea grefei instanței.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
„În perioada martie 2023 – iunie 2024, inculpatul Mirică George-Cristian ar fi administrat în fapt o societate comercială și ar fi efectuat cu această ocazie operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția.
Activitatea comercială desfășurată de inculpatul Mirică George-Cristian, în numele societății comerciale, ar fi constat în administrarea unui salon de înfrumusețare și activitatea de construire imobile.
Astfel, ofițerul de poliție Mirică George-Cristian ar fi postat anunțuri conținând oferte de servicii / lucrări construcții imobile pe un site de anunțuri și pe pagina sa de socializare, ar fi oferit detalii privind serviciile prestate și ar fi negociat prețul cu persoanele care îl apelau telefonic.
În paralel cu activitatea desfășurată la salonul de cosmetică, inculpatul Mirică George-Cristian ar fi încheiat patru contracte având ca obiect executarea unor lucrări de construcții imobile, contracte pe care le-a executat în tot sau parte în perioada iulie 2023 – iunie 2024.
Pentru desfășurarea activităților care au presupus prestarea serviciilor specifice salonului de înfrumusețare și serviciilor de construire imobile, inculpatul Mirică George-Cristian ar fi negociat prețurile și condițiile contractelor de prestări servicii, ar fi angajat persoane, ar fi plătit angajații, ar fi efectuat plăți din conturile societăților pentru achiziția de materiale necesare și ar fi efectuat plăți către stat.
Pentru activitățile desfășurate la salonul de înfrumusețare și cea de construire imobile în anul 2023 și în primele 6 luni ale anului 2024, inculpatul ar fi realizat în numele societății venituri în cuantum de peste 260.000 lei, sumă ce va fi supusă confiscării speciale.
În aceeași perioadă, la solicitarea celuilalt inculpat, avocat în cadrul Baroului București, inculpatul Mirică George-Cristian, în afara atribuțiilor de serviciu, ar fi determinat pe colegii săi să acceseze bazele de date administrate de Inspectoratul General al Poliției Române, în scopul obținerii de date nedestinate publicității despre alte persoane.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile deținute de inculpatul Mirică George-Cristian, până la concurența sumelor de 662.000 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii luate în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.
Sursa foto: Facebook
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:








Sesizarea mea către parchet nu a fost soluționată ci respinsă deoarece procurarea era neam cu unul din cei vizați de acuzațiile mele.
A instigat urmare a trădării lui, a furtului ulterior comis de un neam al lui ,iar apoi a comis incendii.
Am sesizat autoritățile statului român însă se pare că nepotismul promovat de PSD a afectat toate structurile statului.