Câți pacienți internați la Spitalul Județean Constanța au solicitat urna mobilă
Știrile zilei
Aproximativ 150 de pacienți internați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, dar și la secțiile exterioare de la Eforie și Agigea au solicitat urna mobilă pentru a-și extercita dreptul la vot.
Procesul electoral este în desfășurare la SCJU și s-a finalizat la Eforie și Agigea.
Pentru a vota, pacienții au fost nevoiți să depună în prealabil, în cursul zilei de ieri.
Care este procedura pentru solicitarea urnei mobile
Dacă un alegător, din motive obiective, cauzate de boală sau invaliditate, atestate prin înscrisuri medicale, nu se poate deplasa la sediul secției de votare organizate în țară, denumit alegător netransportabil, poate depune cerere de vot prin intermediul urnei speciale.
Trebuie precizat că trebuie depusă câte o cerere pentru fiecare tip de alegeri și pentru fiecare scrutin, conform deciziei Biroului Electoral Central din 24 septembrie privind exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.
Potrivit Autorității Electorale Permanente (AEP), cererea de vot prin intermediul urnei speciale se depune la secția de votare la care este arondată adresa imobilului unde se solicită deplasarea echipei formate din cel puțin doi membri ai biroului electoral al secției de votare, în preziua votării – respectiv pe 23 noiembrie pentru primul tur al alegerilor prezidențiale și, dacă se organizează un al doilea tur, pe 7 decembrie -, între orele 18:00 și 20.00.
Prin excepție de la aceste prevederi, cererile de vot prin intermediul urnei speciale, precum și copiile actelor din care rezultă boala, starea de sănătate ori de invaliditate pot fi depuse la biroul electoral județean sau la biroul electoral al sectorului municipiului București cel mai târziu vineri, 22 noiembrie 2024, ora 12.00, fizic sau prin mijloace electronice.
Citește și: