Caz cutremurător la Curtea de Apel Constanța. Nemulțumiri după o tragedie fără margini lângă Mangalia

Știrile zilei
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au fost investiți cu soluționarea unui dosar cutremurător. Este vorba despre cauza penală a unui tragic accident rutier, eveniment înregistrat în localitatea Albești, soldat cu decesul unei fetițe de zece ani.
Conform procurorilor, inculpatul (Ștefan N.), în luna aprilie 2024, a condus autoturismul marca Volkswagen, pe o stradă din comuna Albeşti, având o îmbibaţie alcoolică de 2,31 g/l alcool pur în sânge la prima probă prelevată.
Ajuns în apropiere de o intersecție, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul direcției şi a acroșat doi minori, în vârstă de trei ani și nouă ani.
Ca urmare a accidentului rutier, minorului (de trei ani) i-au fost provocate leziuni care i-au pus viața în pericol și minora (de nouă ani) a decedat.
Inculpatul le-a declarat anchetatorilor că înainte de accident a băut țuică, aproximativ 300 ml, în decurs a 30 de minute, timp în care a consumat și alimente, respectiv pateu cu pâine.
Prima condamnare
Miercuri, 30 octombrie 2024, Judecătoria Mangalia a decis condamnarea inculpatului la pedeapsa de trei ani şi opt luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, la doi ani şi şase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă și tot la doi ani şi șase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Aproape șase ani
În final, Judecătoria Mangalia a decis condamnarea inculpatului la cinci ani şi patru luni de închisoare cu executare și a menţinut în limita sumei de 80.000 euro şi a sumei stabilite în sarcina inculpatului cu titlu de cheltuieli judiciare în sarcina statului, sechestrul asigurator instituit asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului prin ordonanţa dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia.
Decizia Judecătoriei Mangalia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
Primul termen în apel a fost stabilit pentru finele lunii ianuarie 2025.
Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă.
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Sursa text: Portal instanțe de judecată și rejust.ro
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Constanța: 8 ani de închisoare după o șicanare în trafic urmată de un accident mortal







