Caz șocant la Cumpăna. Judecătorii validează dosarul. Începe procesul

Știrile zilei
Judecătorii de la Tribunalul Constanța validează dosarul femeii de la Cumpănă suspectată ca si-ar fi înjunghiat concubinul.
Instanța a constatat legalitatea sesizării cu rechizitoriul, a administrării probelor si a efectuării actelor de urmărire penală.
Ca atare, Tribunalul Constanța a dispus începerea judecății cauzei fată de inculpata pentru violență în familie în modalitatea tentativei la omor.
Decizia Tribunalului Constanța nu este una definitivă.
În actul de sesizare s-a retinut, în fapt, că la data de 30.08.2024, în jurul orei 23:30, în timp ce concubinul său, persoana vătămată, se afla în interiorul imobilului tip hală, i-a aplicat o lovitură de cuțit în partea stângă a zonei abdominale, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 30 zile de îngrijiri medicale și i-au pus acesteia viața în pericol.
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





