CL Mangalia și Palace Hotel & Resort SRL atacă decizia Tribunalului de anulare a unui schimb de terenuri de zeci de mii de euro. Cazul, la Curtea de Apel

Știrile zilei
Schimbul de terenuri dintre UAT Municipiul Mangalia și Palace Hotel & Resort SRL stabilit prin hotărâre de consiliu local în 2021, atacat în instanță de prefect și anulat recent de Tribunalul Constanța a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța.
Consiliul Local Mangalia și compania privată Palace Hotel & Resort SRL au declarat recurs împotriva deciziei Tribunalului din această vară de a anulare a HCL Mangalia 182/2021 prin care era stabilit schimbul de terenuri.
Potrivit datelor oficiale, este vorba despre un schimb între un teren de 307 mp evaluat la peste 35.000 de euro, aparținând domeniului public al Municipiului Mangalia și un teren de 307 mp, evaluat la peste 26.000 de euro, aparținând SC Palace Hotel & Resort SRL.
Conform sursei citate, schimbul de terenuri urma să se realizeze „cu plata sultei în valoare de 9.072 euro fără T.V.A. de către S.C. Palace Hotel & Reosrt S.R.L“.
Recursul a ajuns acum pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții, unde urmează ca dosarul să fie repartizat aleatoriu unui complet de judecată și să se stabilească data primei înfățișări în recurs.
Cazul are indicativul 3339/118/2022*, iar părți sunt Instituția Prefectului Județului Constanța, în calitate de reclamant, alături de pârâții Consiliului Local al Municipiului Mangalia și SC Palace Hotel & Resort SRL.
Al doilea ciclu procesual
Dosarul se află la al doilea ciclu procesual, după ce, inițial, Tribunalul Constanța a admis acțiunea prefectului și a anulat HCL contestată, dar Curtea a trimis dosarul înapoi la Tribunal, pentru rejudecare, motivând faptul că, la prima instanță, nu fusese pusă în discuție și introducerea în proces a societății private vizate de HCL.
În motivarea deciziei de rejudecare (Hotărârea 472/2023), Curtea de Apel a arătat printre altele că „având în vedere că beneficiarul HCL 182/2021 era SC Palace Hotel & Resort SRL, instanța de recurs reține că în cauză era obligatorie participarea procesuală și a acestei societăți din moment ce HCL 182/2021 produce efecte față de această societate, fiind necesare ca aceasta să participa la judecata cauzei pentru a putea formula apărări“.
Astfel, dosarul a fost rejudecat de Tribunalul Constanța care, în luna iulie 2024, a admis, din nou, acțiunea prefectului și a anulat hotărârea atacată.
Iată minuta deciziei pronunțate de Tribunal în rejudecare:
„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Instituția Prefectului Județului Constanța în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Mangalia.
Anulează Hotărârea nr. 182/22.10.2021 privind aprobarea unui schimb de terenuri, între municipiul Mangalia şi S.C. Palace Hotel & Resort S.R.L.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanţa – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, sub sancţiunea nulităţii“.
Potrivit datelor noastre, în rejudecare la Tribunal, dosarul s-a aflat în atenția completului prezidat de magistratul Trian Laurențiu Iancu, din cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței.
Așa cum am precizat deja, această decizie a fost atacată acum în recurs de către CL Mangalia, dar și de către reprezentanții Palace Hotel & Resort SRL.
Potrivit datelor oficiale, HCL Mangalia 182/2021 vizează „aprobarea unui schimb de terenuri între Municipiul Mangalia și SC Palace Hotel & Resort SRL“.
În Hotărârea 1559/17.11.2022 pronunțată inițial de Tribunalul Constanța, prin care HCL Mangalia 182/2021 a fost anulată, se arată că prefectul a solicitat instanței să dispună anularea hotărârii respectiv, precum și a actelor subsecvente acesteia.
Potrivit sursei citate, conținutul HCL 182/2021 este următorul:
„Art.1. Se însușesc rapoartele de evaluare întocmite de S.C (…) S.R.L., pentru care întreaga responsabilitate revine evaluatorului care a întocmit lucrarea, pentru:
– imobilul teren in suprafață de 307 mp, situat în Municipiul Mangalia, Stațiunea (…), aparținând domeniului public al Municipiului Mangalia, având nr. cadastral 111793, în valoare de 35.228 euro;
– imobilul teren in suprafaţă de 307 mp situat în Municipiul Mangalia, Stațiunea (…), imobil ce aparține S.C. (…), având nr. cadastral 111901, în valoare de 26.156 euro;
Art.2 (1) Se aprobă schimbul de terenuri între Municipiul Mangalia şi S.C. (…) S.R.L., după cum urmează:
– Municipiul Mangalia cedează S.C. (…) S.R.L. imobilul – teren in suprafață 307 mp situat în Municipiul Mangalia, Stațiunea (…), aflat în domeniul public al U.A.T. Municipiul Mangalia, având nr. cadastral 111793, conform planului de situație – anexa nr.1 ce se constituie parte integrantă din prezentul act administrativ;
SC (…) S.R.L. cedează Municipiului Mangalia imobilul – teren in suprafață 307 mp, situat în Municipiul Mangalia. Stațiunea (…), imobil aflat in proprietatea S.C. (…) S.R.L, având nr. cadastral 111901 conform planului de situație – anexa nr.2 ce se constituie parte integrantă din prezentul act administrativ.
(2) Schimbul se va realiza cu plata sultei în valoare de 9.072 euro fără T.V.A. de către S.C. (…) S.R.L.
Art.3 Schimbul de terenuri între Municipiul Mangalia şi S.C. (…) S.R.L. se va realiza ulterior trecerii terenului identificat cu nr. cadastral 111793 din domeniul public al U.A.T. Municipiul Mangalia in domeniul privat al Municipiului Mangalia şi ulterior îndeplinirii formalităților de publicitate imobiliară, urmând ca terenul primit la schimb să fie înregistrat în evidențele contabile ca bun aparținând domeniului privat al Municipiului Mangalia.
Art.4 Cheltuielile ocazionate de perfectarea actului de schimb în formă autentică vor fi suportate de S.C. (…) S.R.L.
Art.5 Se împuternicește Primarul Municipiului Mangalia să încheie, să semneze contractul de schimb şi să reprezinte Municipiul Mangalia în fața notarului public, în vederea autentificării contractului.
Art.6 Secretarul Municipiului Mangalia va comunica prezenta hotărâre S.C. (…) S.R.L., direcțiilor și serviciilor de specialitate în vederea ducerii la îndeplinire. Primarului Municipiului Mangalia, Instituției Prefectului – Județul Constanta pentru controlul şi verificarea legalității.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un nr. de 18 voturi „pentru”, 0 voturi „împotrivă” și 0 voturi „abținere”, din nr. de 18 consilieri prezenți la ședință și un nr. de 19 consilieri locali în funcție“.
Motivarea judecătorilor
La anularea hotărârii în primul ciclu procesual, judecătorii au arătat în motivarea deciziei luate că „Tribunalul subliniază că în lipsa unei licitații publice, operațiunea de schimb de terenuri, care este asimilată în dreptul comun unei vânzări, a fost aprobată de către Consiliului Local al Municipiului Mangalia cu încălcarea legii, printr-o exercitare a dreptului de apreciere al autorităţii publice care să se circumscrie excesului de putere reglementat la art. 1 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ“.
„Consiliul local putea aproba doar derularea unei proceduri de vânzare prin licitaţie publică“
„Instanţa are în vedere că deşi potrivit legii, în limitele competenţei sale, consiliul local putea aproba doar derularea unei proceduri de vânzare prin licitaţie publică pentru scoaterea terenului din patrimoniul unităţii administrativ teritoriale, acesta a aprobat înstrăinarea bunului printr-o procedură ce nu este permisă de lege, încălcând astfel limitele în care legiuitorul i-a stabilit competențele“, a concluzionat Tribunalul Constanța în primul ciclu procesual.
Această decizie a fost însă casată de Curtea de Apel care a arătat, așa cum am precizat anterior, că la proces trebuia să ia parte și societatea Palace Hotel & Resort SRL.
În rejudecare, Tribunalul a decis, din nou, anularea hotărârii de consiliu local atacate de prefect.
Acum, rămâne de văzut care va fi decizia Curții de Apel, după judecarea recursului hotărârea Curții nemaiputând fi atacată ulterior.
Palace Hotel & Resort SRL, sediul social în stațiunea Venus
Potrivit listafirme.ro, platformă consultată pe 26 august 2024, Palace Hotel & Resort SRL a fost înființată în 1995, are sediul social în stațiunea Venus, pe strada Nicolae Iorga, nr. 8 și se ocupă în principal de hoteluri și alte facilități de cazare similare.
Asociați figurează Lucian Ion (90%) și Aura Ion (10%), primul fiind și administratorul societății, conform sursei citate.
În 2023, Palace Hotel & Resort SRL a declarat 12 angajați, profit 227.983 de lei, datorii 3.723.635 de lei și cifra de afaceri 3.851.662 de lei.
Sursă documentare: portal național jurisprudență, rejust.ro
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Nimeni nu a vrut să concesioneze Grădina de Vară din Venus. Primăria Mangalia reia procedura