Clubul Sportiv Academia de Fotbal Gheorghe Hagi face noi investiții la baza din Ovidiu. Despre ce este vorba
Știrile zilei
Clubul Sportiv Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” continuă investițiile la baza de la Ovidiu. Recent, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a transmis că proiectul ce se referă la amenajarea unui drum de acces și pentru rețelele de utilități necesare.
Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, cel mai grandios proiect al fotbalului românesc, face în mod constant investiții la baza sportivă din Ovidiu pentru menținerea dezideratului pentru care a au fost puse bazele academiei: iniţierea, formarea, dezvoltarea şi pregătirea copiilor şi juniorilor pentru performanţă la cel mai înalt nivel, atât pe plan naţional, cât şi internaţional
Întinsă pe şapte hectare în apropierea oraşului Constanţa, la Ovidiu, Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”are mai multe zone de activitate: terenuri de joc şi antrenament (opt la număr, cu gazon natural şi artificial, prevăzute cu instalaţie de nocturnă), corpuri de clădire cu funcţiuni specifice, precum şi parcări, platforme, alei, accese auto şi pietonale.
Recent, APM Constanța a transmis Clubului Sportiv Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” că pentru proiectul ce vizează amenajarea unui drum de aces și a rețelelor de utilități pe strada Tarla 92, Parcela 469/6, Lot 1/1/1/2/2/2/1 (alee de acces) nu este nevoie de efectuarea sstudiului privind evaluarea impactului asupra mediului.
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecţia Mediului Constanta din municipiul Constanta, strada Unirii nr. 23, în zilele de luni – vineri, între orele 8.00 – 13.00, precum şi la http://apmct.anpm.ro.
Comentariile, observaţiile, propunerile publicului interesat se pot înainta până la data de 11.08.2024.
Complexul sportiv Academia de Fotbal Gheorghe Hagi este cel mai mare proiect fotbalistic din sud-estul Europei și cea mai importantă sursă de jucători tineri și de valoare din România.
Stadionul Central al Academiei a primit, la începutul lunii iulie 2024, acceptul organizării partidelor în noul sezon pentru competițiile masculine și feminine din Superligă și pentru sezonul 2024/2025.
La începutul acestui an, pentru prima dată, Gheorghe Hagi a vorbit despre suma totală pe care a investit-o în Academia care îi poartă numele. Potrivit playsport, care îl citează pe Gheorghe Hagi, suma a depășit pragul de 30 de milioane de euro, bani asigurați din propriul buzunar fără niciun fel de sprijin din partea statului. Doar în baza sportivă au fost făcute investiții în valoare de 10 milioane de euro.
Citește și: