Cod GALBEN de vijelii în Dobrogea: ANM a emis mai multe atenționări de vreme severă

Știrile zilei
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe atenţionări cod galben de vreme severă.
Potrivit Observator, sunt anunţate intensificări ale vântului în cea mai mare parte a Olteniei și Munteniei. De altfel, vântul puternic va afecta mare parte din sudul și estul României în următoarele două zile, potrivit meteorologilor.
Marți, între orele 10:00 și 20:00, cea mai mare parte a Olteniei și Munteniei se va confrunta cu intensificări ale vântului, cu rafale ce vor atinge aproximativ 50 km/h.
Miercuri, fenomenul se va extinde în sudul și centrul Moldovei, estul și nord-estul Munteniei, precum și în nordul Dobrogei. În această a doua zi, vântul va sufla și mai puternic, cu viteze la rafală între 50 și 60 km/h, între orele 6:00 și 21:00.
Tot miercuri vor fi intensificări ale vântului și în Banat, Crișana, restul Moldovei și al Dobrogei.
Vremea va fi uşor mai caldă decât în mod normal la această dată.
Temporar cerul va avea înnorări şi vor fi averse, în Banat, în zona montană, în cea mai mare parte a Olteniei, local în Crişana, Muntenia, Transilvania şi izolat în Dobrogea, Moldova şi Maramureş.
Pe alocuri, cu probabilitate mai mare în regiunile vestice, aversele vor fi înoţite de descărcări electrice. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp.
Temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 20 de grade. Dimineaţa, pe alocuri, va fi ceaţă, în special în sud-est, în vest, pe văi şi în depresiuni.
Citește și:
Cum va fi vremea în luna aprilie. Meteorologii anunță temperaturi mai mari decât normalul perioadei







