Comunitatea din Cotu Văii, comuna Albești, deplânge trecerea în neființă a presbiterei învățătoarea Elena Corina Diaconu

Știrile zilei
Astăzi a fost o zi tristă în comunitatea din Albești. Localnicii din satul Cotu Văii, cu mic, cu mare, au condus-o pe ultimul drum pe cea care le-a fost învățătoare presbitera Elena Corina Diaconu, soția părintelui Cristian Diaconu.
Colectivul de cadre didactice și întreg personalul școlii au transmis astăzi, un mesaj de mulțumire pentru tot ceea ce a făcut pentru comunitatea din Cotu Văii în ultimele două decenii cât a fost parte a comunității și a ajutat la formarea ei:
„În aceste zile, liniștea s-a așternut peste întreaga comunitate școlară din Albești – Cotu Văii…
Ne despărțim, mult prea devreme, cu multă durere și tristețe, de Elena-Corina Diaconu (1982-2025), cea care pentru aproape două decenii, a însuflețit și ocrotit, cu înțelepciune, dragoste și multă pasiune, generații de elevi ai școlii, ca profesor de matematica, învățătoare, director adjunct.
Pentru noi toți, colegi, copii, părinți, a fost un exemplu de dascăl, părinte, soție, un izvor nesecat de blândețe și bunatate.
Îți mulțumim, draga noastră doamna Corina, pentru toate amintirile frumoase, pe care le am trăit împreună, în fiecare zi, și în multele activități extrascolare, amintiri care vor dăinui veșnic în inimile noastre!
Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău bun și să ti întărească și ocrotească familia, pe părintele Cristian și fetele, Maria și Cristiana!
Cu recunoștință, Cadrele didactice și întregul personal al școlii.”
Un mesaj de condoleanțe a fost publicat și de Gela Ivașcu, directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 din Limanu:
„….un început de an școlar trist plin de durere… …încă un dascăl a plecat dintre noi…..
Sincere condoleanțe familiei îndoliate!
În fața acestei pierderi nemăsurate, cuvintele sunt prea sărace… Corina presbiteră și dascăl devotat a lăsat în urmă o amprentă de lumină, bunătate și dragoste pentru comunitatea, școala și copiii din Cotul Văii.
Pe 30 august timpul s-a oprit în loc pentru ea, dar în inimile tuturor celor care au cunoscut-o va rămâne vie prin tot ceea ce a dăruit.
Am fost aseară la priveghi și m-au copleșit florile recunoștinței ce o înconjurau, semn al iubirii și respectului unei întregi comunități. Acum, în aceste clipe de grea durere, gândurile mele se îndreaptă spre părinți, spre fiicele ei și spre părintele soț, alături de care ma rog ca Bunul Dumnezeu să le dea puterea de a duce această cruce.
Astăzi misiunea ei pe acest pământ se încheie, rămân în amintire cu privirea ei jucăușă și regret nespus plecarea ei mult prea devreme.
Dumnezeu să o odihnească în pace și să le aline sufletele celor rămași.„, a transmis directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 din Limanu.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Sursă foto: Facebook Grup Albești Public






