Constanța: polițiștii de la Mediu au luat în colimator gestionarea deșeurilor și operațiunile cu agregate minerale. Iată câte amenzi au fost date

Știrile zilei
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au desfășurat, în perioada 23 – 25 aprilie 2025, o acțiune de verificare a modului în care societățile comerciale respectă dispozițiile legale privind gestionarea deșeurilor și operațiunile cu agregate minerale.
Astfel, au fost verificați 12 agenți economici din județul Constanța.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 92/2001, privind regimul deșeurilor, precum și ale H.G. 856/2002, privind evidenta gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase.
Valoarea sancțuiunilor contravenționale este de aproximativ 339.000 de lei.
Totodată, au fost indisponibilizați în vederea continuării cercetărilor 2.000 de litri de ulei auto, reprezentând deșeuri negestionate.
Sursa foto: Facebook
Citește și







