Constanța: Tânăr de 21 de ani, fără permis și băut, a intrat cu mașina într-un gard, în Palazu Mare, apoi a fugit de la locul accidentului

Știrile zilei
Astăzi, 31 octombrie, în jurul orei 10.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Sentinelei din municipiul Constanța.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un autoturism care a intrat în coliziune cu gardul unui imobil de pe strada Sentinelei.
Imediat după impact, conducătorul autoturismului și un pasager au părăsit zona.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști a fost identificat conducătorul auto, un bărbat de 21 de ani, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, în urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză fiind condus la spital pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și substanțelor din sânge.
Cercetările sunt continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și sub influența alcoolului.







