Constănțeancă SNOPITĂ în bătaie de prieten: S-a târât la vecini să ceară ajutor. Agresorul a primit închisoare cu suspendare
Știrile zilei
Numărul de cazuri de violență domestică au escaladat în ultima perioadă și continuă să crească, pe măsură ce multe dintre victime refuză, în continuare, să își denunțe călăii.
Nu este cazul unei tinere din Constanța care a depus, decisă, apel la sentința judecătorilor, care au decis, la finele anului trecut, să îl condamne pe un bărbat acuzat de violență domestică (și, ulterior, de vătămare corporală) la 3 ani de închisoare, cu suspendare.
Bărbatul, Mihăiță Adrian P., a fost trimis în judecată pe 14 februarie 2022, chiar de ziua Sfântului Valentin. Iată ce spuneau procurorii despre acest caz: pe 23 decembrie 2021, în jurul orei 17:29, inculpatul aflându-se în locuința concubinei sale a agresat-o fizic pe aceasta, lovind-o cu pumnii în zona abdomenului, provocându-i, astfel, leziuni traumatice care i-au pus viața în primejdie și care necesită pentru vindecare un număr de 26-28 zile de îngrijire medicală, apoi i-a distrus acesteia telefonul mobil.
Scandalul a venit pe fondul geloziei: fata îi spusese că vrea să iasă din relația pe care o aveau de circa un an. Plecase de acasă de mai mult timp, dar a acceptat să își petreacă sărbătorile împreună.
În seara agresiunii, bărbatul i-ar fi luat telefonul mobil și l-a sunat pe un prieten al acesteia, despre care credea că este iubitul tinerei. Acesta ar fi răspuns cu apelativul ”iubire”, moment în care, Mihăiță Adrian P. a avut o criză de gelozie și a împins-o pe spre pat, apoi a început să o lovească. În acest timp, apelul video era în desfășurare, iar bărbatul de la capătul celălalt al convorbirii striga la agresor să se oprească. După ce a călcat-o în picioare pe tânără, Mihăiță Adrian P. a luat telefonul și l-a făcut bucăți. A plecat în trombă, fără să se uite în urmă, amenințând, totuși, că are de gând să o omoare pe fată.
Cu ultimele puteri, fata s-a târât până la o vecină…
Pe jumătate inconștientă, fata s-a târât pe jos, până la apartamentul unei vecine și a rugat-o sa sune la ambulanță. A fost dusă la Spitalul Clinic de Urgență Constanța, având ca diagnostic fracturi costale pe partea dreaptă, pneumotorax drept, hematom parietal drept și insuficiență respiratorie gravă, fiindu-i afectat plămânul drept. A fost internată pe secția de Chirurgie, unde a fost operată de urgență.
Imediat, pe numele fostului prieten s-a emis un ordin de protecție. Medicul legist a stabilit, totodată, că viața persoanei vătămate a fost pusă în primejdie prin insuficiență respiratorie acută consecutivă pneumotoraxului drept.
Potrivit rechizitoriului, magistrații spun că “numai hazardul a făcut ca persoana vătămată să supraviețuiască, târându-se până la ușa unei vecine pentru a cere ajutor, cu ultimele sale puteri, abia mai putea respira, iar dacă nu s-ar fi intervenit chirurgical de urgență aceasta nu ar mai fost în viață. Se mai observă că inculpatul i-a distrus telefonul mobil persoanei vătămate, este adevărat, din motiv de gelozie, însă prin această acțiune a lăsat-o pe aceasta fără nicio posibilitate de a cere ajutor, de a apela telefonic vreo persoană ori organele de poliție sau servicii medicale, fiind nevoită să se târască pe sol până la ușa unei vecine”.
Și, cu toate acestea, sentința judecătorilor a fost de condamnare la 3 ani de închisoare, dar cu suspendare. Agresorul nu se va putea apropia de femeie la mai puțin de 100 de metri, pentru următorii 3 ani.
Victima a depus apel la această sentință pe 18 ianuarie 2023 și are un prim termen în dosar data de 20 iunie 2023.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Foto: Ilustrativ.