Încălcarea regulilor de circulație de către un șofer inconștient a fost la un pas sa producă o tragedie. 

Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus un autoturism pe DN 2A, pe a doua bandă, dinspre orasul Ovidiu către Mihail Kogălniceanu, iar la km 190 ar fi oprit cu intenția de a efectua un viraj la stânga către aleea de acces a unei societăți comerciale, peste marcajul dublu continuu, moment în care a fost lovit de un autoturism marca Mercedes, care circula în aceeași direcție de mers.

Pub
SolidHouse – Dezvoltator Imobiliar

În urma impactului, primul auto a fost proiectat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar, autoturismul marca Mercedes fiind proiectat către dreapta, în autoturismul marca Honda, care circula pe prima bandă.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a șase persoane.