Cumpăna Trophy, turneul internațional de Gimnastică Ritmică, la cea de-a II-a ediție: gimnastele strălucesc la Constanța

Știrile zilei
Primăria comunei Cumpăna, alături de Clubul Sportiv „Victoria” Cumpăna și cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, organizează Turneul Internațional de Gimnastică Ritmică Cumpăna Trophy, ediția a II-a, sâmbătă, 30 august 2025.
Evenimentul va aduce la Constanța peste 130 de gimnaste, cu vârste între 6 și 20 de ani, reprezentând nouă cluburi de elită din România și Republica Moldova, printre care ASC Pro Aktiv București, ACS Dandri București, CSS nr. 1 Constanța și USEFS Republica Moldova.
„Cumpăna Trophy” este mai mult decât o competiție: este un laborator al excelenței sportive, unde gimnastele își perfecționează programele în perspectiva Campionatului Național de Gimnastică Ritmică din octombrie, de la Cheile Grădiștei.

Ediția este susținută de sponsori precum Rosktech SRL, Selgros, BebeTei, Vestas, Direct Network Solutions (DNS) și de părinții secției de gimnastică ritmică din cadrul „Team Cumpăna”.
Publicul este invitat să urmărească un spectacol al grației, disciplinei și performanței, la Sala Sporturilor „Simona Amânar” din Constanța, unde fiecare piruetă și fiecare zâmbet conturează viitorul gimnasticii ritmice.
Citește și:
La Cumpăna continuă tradiția de 18 ani: Doi copii aflați în asistență maternală au fost botezați







