Dan Diaconescu, mișcare FULGER la Constanța după condamnarea la opt ani și patru luni de închisoare, în primă instanță

Știrile zilei
Dan Diaconescu, fostul patron OTV, condamnat de magistrații Secției Penale a Judecătoriei Constanța la o pedeapsă totală de opt ani și patru luni de închisoare, executată în regim de detenție, a contestat sentința!
Dan Diaconescu a fost suspectat în dosar de act sexual cu un minor.
Conform surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, Dan Diaconescu a formulat apel împotriva deciziei Judecătoriei Constanța, acțiunea fostului șef OTV urmând să fie trimisă spre soluționare Curții de Apel Constanța.

Oricare va fi decizia instanței de apel, aceasta va fi definitivă.

Amintim că în acest dosar, Dan Diaconescu se aștepta la o achitare, după cum se arăta în edițiile anterioare, acesta declarând presei că nu ar exista probe la dosar care să conducă spre o altă concluzie a instanței.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






