UPDATE. Lumină sufletească, oriunde am fi, spune artista. Dana Marijuana, așteptată la Tribunalul Constanța. DIICOT cere ca aceasta să rămână în arest
Știrile zilei
Judecătorii de la Tribunalul Constanța vor analiza azi cererea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) prin care solicită ca Daniela Elena Coteanu, cunoscută drept „Dana Marijuana“, să rămână în stare de arest preventiv. Cererea DIICOT vizează și alte două persoane cercetate în dosar.
Ședința de judecată este programată sa înceapă după ora 11.00.
Oricare va fi decizia Tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Amintim că Dana Marijuana a intrat în atenția oamenilor legii din Constanța, după ce ar fi fost depistată conducând un autoturism iar în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
UPDATE
Instanța s-a retras pentru deliberări, aproape de ora 12.00.
La ieșire, Dana Marijuana a transmis un mesaj de suflet: „Lumină sufletească, oriunde am fi“
Sursă foto: Instagram
Citește și: