Dănuț Epure, fost rector al Universității Ovidius, în așteptarea verdictului în procesul intentat unității de învățământ superior

Știrile zilei
Dănuț Epure, fost rector al Universității Ovidius, este în așteptarea verdictului Tribunalului Constanța, în procesul intentat unității de învățământ superior pe care a condus-o.
Judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța au ascultat la termenul de ieri, 3 aprilie 2025, pledoariile avocaților ce reprezintă părțile în procesul deschis de Dănuț Epure, iar instanța s-a retras pentru deliberări, anunțând că hotărârea va fi pronunțată la data de 17 aprilie 2025.
Hotărârea primei instanțe va putea fi ulterior atacată în recurs, la Curtea de Apel Constanța, instanța de control judiciar în cauză.
În speță, este vorba despre dosarul cu indicativul 1305/118/2024, cauză aflată în atenția judecătorilor Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța.
În acest proces, Dănuț Epure este reclamant, iar pârâți sunt, alături de Universitatea Ovidius Constanța, și Ministerul Educației, dar și Dan Marcel Iliescu, actualul rector.

Ce a solicitat Dănuț Epure în proces
Așa cum arătam în edițiile anterioare, conform unor surse avizate, în acest proces, fostul rector Dănuț Epure ar fi solicitat „anularea/ constatarea nulității de drept a art. 71 alin. (2) și (4) din Carta Universității Ovidius din Constanța, ca nelegale, astfel cum este prevăzut inclusiv prin art.15 alin.(4) din Legea nr. 199/2023“.
De asemenea, fostul rector a mai cerut și „anularea Hotărârilor Senatului Universității Ovidius din Constanța nr. 748/ 16.11.2023 și nr. 6/11.01.2024 prin care s-a aprobat Carta, în partea privitoare la art. 71 alin. (2) și (4), ca nelegale“.
Totodată, Dănuț Epure se judecă și pentru „anularea tuturor actelor subsecvente, emise, în baza art. 71 alin. (2) și (4) din Carta universitară, de către Universitatea Ovidius din Constanța și/sau de către Ministerul Educației, ca nelegale (inclusiv și fără a se limita la: metodologia universității de desfășurare a alegerilor pentru funcția de rector, actele emise de Biroul Electoral Central, de Senatul Universitar, de Ministerul Educației având ca obiect orice aspect al procesului electoral desfășurat în universitate pentru funcția de rector, inclusiv deciziile de respingere a candidaturilor, rezultatul alegerilor, validarea acestora, Ordinul de confirmare a rectorului nou ales, emis de Ministerul Educației), cu consecința repunerii subsemnatului în situația anterioară“.
Nu în ultimul rând, fostul rector a solicitat și obligarea Universității Ovidius la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, litigiul din instanță, aflat în atenția Tribunalului Constanța, vizează actele ce l-au împiedicat pe Dănuț Epure să candideze pentru un nou mandat de rector al Universității Ovidius, în 2023.
Dănuț Epure, vizat de un dosar DNA
Amintim, Dănuț Epure a fost vizat de un dosar instrumentat de procurorii DNA, finalizat, potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, cu o hotărâre de condamnare definitivă, luată de către Curtea de Apel București.
Potrivit unei informări oficiale transmise de DNA, „prin decizia penală nr. 1687 din 10.12.2015, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea inculpatului Epure Tiberius Dănuț, rector al Universității «Ovidius» din Constanța, la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 5 ani“.
Se arată în continuare că judecătorii au decis „și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de rector la orice instituție de învățământ, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (2 infracțiuni) și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității“.
„Față de inculpatele Stanciu Gabriela și Toader Lucica, instanța de judecată a dispus achitarea. Confiscă de la inculpatul Epure Tiberius Dănuț suma de 4.000 euro“, se mai arată în informare DNA, unde se mai precizează, totodată, că hotărârea a fost definitivă.
„Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție la data de 12 septembrie 2013“, conform DNA.
Ulterior, Dănuț Epure s-a reabilitat, potrivit prevederilor legale în vigoare, anunțându-și, în 2023, candidatura pentru un nou mandat de rector.
În ce privește procesul deschis Universității Ovidius legat de actele ce au dus, în opinia sa, la împiedicarea candidaturii lui Dănuț Epure, hotărârea pe care o vor lua judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța va putea fi ulterior atacată la Curtea de Apel, instanța de control judiciar în cauză.
În acest context, rămâne de văzut ce vor decide judecătorii pe 17 aprilie 2025.
Sursa foto: Facebook.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





