za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Știrile zilei » De astăzi, Asociația Tomis Antidrog își ÎNCETEAZĂ activitatea: dacă în 14 ani am salvat o viață, atunci A MERITAT!

De astăzi, Asociația Tomis Antidrog își ÎNCETEAZĂ activitatea: dacă în 14 ani am salvat o viață, atunci A MERITAT!

De astăzi, Asociația Tomis Antidrog își ÎNCETEAZĂ activitatea: dacă în 14 ani am salvat o viață, atunci A MERITAT!

Știrile zilei

28.05.2025

De către Cecilia Zagoneanu

Asociația Tomis Antidrog, una dintre cele mai vechi, implicate și cunoscute asociații non-profit din Constanța care se ocupă de ani de zile de lupta cu flagelul drogurilor în rândul tinerilor, își va încheia activitatea, după 14 ani de muncă asiduă.

Anunțul a fost făcut astăzi, 28 mai 2025, de George Drăgan, președintele fondator al Asociației Tomis Antidrog. Decizia vine pe fondul acordării unei diplome de onoare, pentru implicarea în lupta antidrog, influencerului Selly, pe numele adevărat Andrei Șelaru, în cadrul eveimentului organizat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în implementarea proiectului SAVE.

George Drăgan a postat pe pagina sa oficială de Facebook un mesaj legat de incetarea activității Asociației Tomis Antidrog, care a fost primit cu îngrijoare, dar și cu tristețe de comunitatea din Constanța:

„Începând de astăzi, activitatea Asociației Tomis Antidrog …ÎNCETEAZĂ! Dacă Selly a primit diploma de onoare în Constanta pentru combaterea DROGURILOR …uitând ce se intamplă la festivalul organizat de el ….e CLAR!

De 14 ani fac această activitate si NICIO INSTITUȚIE nu m-a invitat sau premiat vreodată cu ceva!

Succes, CONSTANȚA!

Aveți grijă de voi, tineri ai generației Z, părinti – ATENȚIE LA NEATENȚIE, iar cei care au aplaudat această inițiativă sper să ducă mai departe munca de prevenție ….!!!!!!“

În interviu acordat Ziarului Amprenta, George Drăgan, președintele Asociației Tomis Antidrog, a vorbit despre motivele care au stat la baza acestei decizii, dar și despre activitatea îndelungată și fructuoasă, cu ecouri în rândul tinerilor, desfășurată în acești 14 ani.

  1. Care este motivul pentru care ați anunțat, astăzi, că veți stopa activitatea Asociației Tomis Antidrog la 14 ani de la înființare?

Această decizie a fost generată de atitudinea instituțiilor din Constanța, care au acordat o diplomă de excelență domnului Andrei Șelaru (cunoscut ca Selly)! Acest domn a fost desemnat ca voce a generației Z (același domn care ne îndeamnă să nu mai facem facultate) și organizator al unui festival de muzică unde anul trecut am asistat la multe neregului (consum de droguri, melodii ce îndeamnă la consum, violențe, prezentarea unui domn cercetat pentru proxenetism ca un bun exemplu etc).

  1. După anunțul deciziei, numeroase persoane, inclusiv unele care reprezintă comunități mari – cum ar fi părintele Claudiu Banu – v-au îndemnați să nu renunțați la misiunea pe care o îndepliniți de atâția ani. Vă mențineți această decizie?

Mă onorează aceste mesaje de susținere! Le mulțumesc tuturor celor ce mi le-au transmis, pentru că în cei 14 ani de activitate am colaborat cu foarte mulți dintre ei! Din păcate, consider că societatea civilă care nu este sprijinită de instituții și mass media nu își poate duce la îndeplinire obiectivele!

DA, îmi voi menține această poziție!

  1. Ce intenționați să faceți în continuare, în cazul în care vă mențineți această decizie?

Voi sprijini orice demers civic în orice domeniu, cu siguranță, dacă mi se va cere! Cred că societatea are resurse umane capabile să intervină sau să suplinească STATUL.

  1. Asociația Tomis Antidrog Constanța este una dintre cele mai vechi asociații non profit care se ocupă cu prevenirea consumului de droguri, iar în ultima periadă, acțiunile publice au fost intensificate. Cum au primit tinerii cu care ați intrat în contact mesajele transmise?

TINERII au nevoie de prevenție în orice domeniu, fie că vorbim despre dependențe: alcool, tutun, droguri, jocuri de noroc, fie că vorbim despre educație sexuală sau bullying! Tinerii sunt receptivi, pun întrebări, sunt curioși, important este să aibă un partener de dialog.

  1. Cum s-au schimbat tinerii cărora v-ați adresat de la începutul înființării Asociației și cum sunt cei din prezent?

Schimbările au fost multe, unele subtile, altele evidente, tinerii fiind diferiți și reacționând diferit la aceiași stimuli, integrând într-un mod propriu mesajele și susținerea primită. Cu toate acestea, satisfacția muncii bine îndeplinite, precum și feedback-ul primit de la destinatarii mesajelor și demersurilor noastre sunt cele care m-au îndemnat să merg mai departe, pe același drum, în toți acești ani. Fie că vorbim de elevi sau de studenți, îmi doresc să cred că, dacă în 14 ani am salvat o singură viață, A MERITAT!

  1. Vă rugăm să ne faceți un rezumat al anilor de activitate ai Asociației Tomis Antidrog.

Sunt foarte multe de spus, în 14 ani am avut aproximativ 90 de proiecte în toate domeniile care îi privesc pe tineri – sănătate, sport, cultură, educație! Am avut programe pilot la nivel instituțional, am muncit pentru tineri, pentru părinți, am avut și demersuri legislative! Am făcut primul ziar din România – „VICII“ –  pe teme de prevenție – material care ar fi putut fi folosit la orele de dirigenție, dar și acest proiect a fost respins de instituții.

  1. În tot acest răstimp, cu ce instituții care se ocupă cu stoparea fenomenului consumului de droguri ați colaborat și ce rezultate ați avut?

Inspectoratul Județean de Poliție Constanța, Penitenciarul Poarta Albă și Universitatea Ovidius au fost mulți ani cei mai importanți și serioși parteneri! Am inițiat și dezvoltat multe proiecte împreună, proiecte de care suntem mândri, care vorbesc despre rezultatele noastre și despre importanța activității noastre în toți acești ani.

  1. Care este perspectiva pe care o vedeți în această direcție a prevenției consumului de droguri, ce nu fac autotoritățile care au această misiune?

Din moment ce am decis să nu mă mai implic, nici nu vreau să mai dau sfaturi, dar abordări există și există soluții simple care se pot lua chiar de mâine, soluții pe care le-am tot amintit și propus public de foarte mulți ani! Important este ca instituțiile să-și dorească și să înțeleagă că SE MOARE ZILNIC din cauza acestui flagel, iar dacă prevenția nu va fi intensifică și cadrul legislativ nu va fi transformat într-unul mai pragmatic și cu măsuri mult mai dure, atunci nu există speranță!

  1. Ce mesaj transmiteți tinerilor? Dar autorităților?

Închei prin motto-ul pe care l-am promovat mereu: DROGURILE SUNT INTERZISE PENTRU CĂ SUNT PERICULOASE SAU SUNT PERICULOASE PENTRU CĂ SUNT INTERZISE!?

Sursa foto: Facebook.com

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Asociația Tomis Antidrog Constanța a organizat pentru elevii Colegiului Național Militar Alexandru Ioan Cuza seminarul intitulat Dependent de sănătate

Etichete:

  • Asociația Tomis Antidrog își încetează activitatea
  • Asociația Tomis Antidrog Selly
  • George Drăgan
  • Asociația Tomis Antidrog
  • George Drăgan Asociația Tomis Antidrog
Articole similare

Știrile zilei

Este alertă în Faleză Nord! Un copil de 15 ani, dispărut în mare. Intervine și elicopterul SMURD 22.08.2026

Un copil de 15 ani este dispărut în mare, în zona plajei Gaia din Constanța, situată la capătul străzii Roterdam din Faleză Nord, anunță reprezentanții ISU Dobrogea. La fața locului intervine ambarcațiunea CBRN, SMURD B2 Fripis și SMURD C. Au …

Știrile zilei

Kazahstanul, inclus de Statele Unite în categoria destinațiilor de călătorie cu cel mai scăzut nivel de avertizare de risc. Ce a transmis Corina Ma... 22.08.2026

Consulatul Onorific al Republicii Kazahstan la Constanța salută actualizarea recomandării de călătorie emise de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii pentru Republica Kazahstan, care menține țara la Level 1 – „Exercise Normal Precautions”, cel mai scăzut nivel din …

Știrile zilei

Cod galben de caniculă în Dobrogea: temperaturile ajung la 35°C, iar nopțile tropicale. Vântul va atinge 50 km/h 22.08.2026

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic și noapte tropicală, valabilă în intervalul 23 august, ora 10:00 – 24 august, ora 10:00. Potrivit meteorologilor, duminică (23 august), în Dobrogea, …

De la același autor

Justiție

Consiliul Local Constanța, cot la cot cu afaceristul Dumitru Drăghici, demers la Curtea de Apel! Este vizat un teren de lângă Cimitirul Central din... 22.08.2026

Consiliul Local Constanța, cot la cot cu omul de afaceri Dumitru Drăghici ajung la Curtea de Apel Constanța pentru a anula victoria prefectului în procesul ce vizează un teren de lângă Cimitirul Central din oraș. În speță, este vorba despre dosarul …

Justiție

Societate din grupul Damen Mangalia, DIZOLVATĂ prin hotărârea Tribunalului Constanța! Cine și de ce a cerut asta 22.08.2026

Judecătorii de la Tribunalul Constanța au decis ieri, 21 august 2026, dizolvarea unei societăți din grupul Damen Mangalia. Hotărârea, așteptată încă din luna iunie, a fost luată de magistrații Secției a II-a Civile a instanței și mai poate fi atacată …

Știrile zilei

Activitatea de la adăpostul de câini din Dăeni, unde s-a deschis o anchetă penală, SUSPENDATĂ! Ce spun polițiștii 21.08.2026

Activitatea de la adăpostul de câini din Dăeni, județul Tulcea, unde polițiștii au deschis un dosar penal pentru schingiuire și ucidere fără drept, cu intenție, a animalelor a fost suspendată. Informația privind suspendarea activității adăpostului din Dăeni a fost transmisă astăzi, …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Este alertă în Faleză Nord! Un copil de 15 ani, dispărut în mare. Intervine și elicopterul SMURD

Știrile zilei

Este alertă în Faleză Nord! Un copil de 15 ani, dispărut în mare. Intervine și elicopterul SMURD 22.08.2026
Kazahstanul, inclus de Statele Unite în categoria destinațiilor de călătorie cu cel mai scăzut nivel de avertizare de risc. Ce a transmis Corina Martin, Consul Onorific al Republicii Kazahstan la Constanța

Știrile zilei

Kazahstanul, inclus de Statele Unite în categoria destinațiilor de călătorie cu cel mai scăzut nivel de avertizare de risc. Ce a transmis Corina Martin, Consul Onorific al Republicii Kazahstan la Constanța 22.08.2026
Cod galben de caniculă în Dobrogea: temperaturile ajung la 35°C, iar nopțile tropicale. Vântul va atinge 50 km/h

Știrile zilei

Cod galben de caniculă în Dobrogea: temperaturile ajung la 35°C, iar nopțile tropicale. Vântul va atinge 50 km/h 22.08.2026
Razii în tot județul Constanța: șoferi prinși cu alcoolemii de până la 1,04 mg/l. Un scuterist fără permis, depistat în trafic

Știrile zilei

Razii în tot județul Constanța: șoferi prinși cu alcoolemii de până la 1,04 mg/l. Un scuterist fără permis, depistat în trafic 22.08.2026
OFICIAL de la IPJ Constanța despre bărbatul decedat din Neptun

Știrile zilei

OFICIAL de la IPJ Constanța despre bărbatul decedat din Neptun 22.08.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.