Decizie CCR: Plasarea minorilor care au săvârșit fapte cu violență în centre speciale, neconstituțională

CCR a decis, astăzi, asupra sesizării lui Nicușor Dan privind Legea drepturilor copilului. Decizia CCR privind legea care reglementează măsurile aplicabile copiilor care săvârșesc fapte penale, dar nu răspund penal, vine în contextul atacului cu cuțitul de la o școală din Bistrița, unde un elev de 13 ani a rănit o profesoară și un coleg.

Curtea Constituțională (CCR) a declarat neconstituțională prevederea care lega plasamentul copilului într-un serviciu rezidențial specializat de săvârșirea unei „fapte cu violență”.

Decizia CCR privind legea care reglementează măsurile aplicabile copiilor care săvârșesc fapte penale, dar nu răspund penal, vine în contextul atacului cu cuțitul de la o școală din Bistrița, unde un elev de 13 ani a rănit o profesoară și un coleg.

Argumentele CCR referitoare la aceste decizii sunt următoarele:

• participarea minorului sub 14 ani care a săvârșit o faptă penală la programe speciale de consiliere psihologică se dispune de instanța judecătorească în interesul superior al copilului. Reprezentanții legali ai copilului pot fi ascultați în cadrul procedurii prevăzute de lege, însă nu pot condiționa evaluarea judiciară prin acordul sau dezacordul exprimat. Obligația impusă de instanță copilului de a participa la astfel de sesiuni cu caracter de consiliere psihologică are un scop legitim, este o măsură adecvată, aptă să conducă la îndeplinirea scopului legitim urmărit, necesară, fiind o ingerință minimă adusă drepturilor părintești, și respectă un just echilibru între interesele concurente;
• lipsa delimitării conceptuale între cele două regimuri juridice pe care fapta ilicită le atrage, contravenție sau infracțiune, conduce la o confuzie inadmisibilă între acestea. O suprapunere normativă între două texte care reglementează aceeași faptă ca fiind în același timp contravenție și infracțiune încalcă exigențele de calitate a legii.
• cu referire la noțiunile „părinți” și „reprezentantul legal” al copilului, în măsura în care legea – în capitolul privind dispozițiile generale și definiții – a dat un anumit înțeles unei sintagme pe care o folosește în cuprinsul său, legiuitorul nu poate folosi aceeași sintagmă cu un alt înțeles în dispozițiile specifice ale legii decât cu încălcarea exigențelor de calitate a legii
• introducerea sintagmei „o faptă cu violență” cu privire la obligația dispunerii plasamentului copilului într-un serviciu de tip rezidențial specializat conduce la caracterul imprevizibil al măsurii, întrucât săvârșirea unei „fapte cu violență” este o sintagmă vag circumscrisă, astfel că, în procesul de aplicare a legii, va fi dificil de identificat în mod riguros care infracțiune cade sub incidența textului în discuție;
• legiuitorul nu poate reglementa răspunderea penală în privința unui minor  sub 14 ani în distonanță cu prevederile Codului penal referitoare la răspunderea penală;
• plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidențial specializat nu reprezintă o măsură educativă în sensul art.115 din Codul penal, aplicabile minorilor între 14 și 18 ani. Aceasta este o formă de asistență socială care asigură găzduire, îngrijire, educație, recuperare și integrare socială adaptată cerințelor minorilor sub 14 ani.

Decizia este definitivă și general obligatorie.

FOTO: Facebook CCR

Citește și:

CCR reia dezbaterile pe sesizarea președintelui asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre