Decizie MAJORĂ a Meta: Dispar butoanele like şi share pentru site-uri

Știrile zilei
Meta va renunţa la plugin-urile sociale pe care site-urile le-au folosit de-a lungul ultimilor ani pentru a-şi creşte numărul de urmăritori şi de reacţii la conţinutul postat.
Potrivit News.ro, aceste plugin-uri vor mai funcţiona doar până la data de 10 februarie 2026, după ce care vor dispărea de pe toate site-urile.
Meta spune că administratorii site-urilor nu trebuie să facă nimic pentru asta, întrucât funcţionarea va fi oprită „de la sursă”, iar locul plugin-ului va fi luat de un element invizibil.
Plugin-urile de Facebook au fost introduse în 2010 şi au fost folosite de site-urile web pentru creşterea numărului de urmăritori şi pentru ca oamenii să poată reacţiona la conţinutul postat direct din site.
În acelaşi timp, Facebook a profitat de răspândirea acestora pentru a urmări activitatea utilizatorilor în afara reţelei sociale şi a targeta mai eficient reclamele.
FOTO cu rol ilustrativ






