za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Știrile zilei » DEFINITIV: Fosta judecătoare a lui Vlad Pascu rămâne cu sancțiunea din dosarul 2 Mai

DEFINITIV: Fosta judecătoare a lui Vlad Pascu rămâne cu sancțiunea din dosarul 2 Mai

DEFINITIV: Fosta judecătoare a lui Vlad Pascu rămâne cu sancțiunea din dosarul 2 Mai
Ancuța Popoviciu

Știrile zilei

11.02.2025

De către Cecilia Zagoneanu

Magistratul Ioana Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare a lui Vlad Pascu din dosarul tragediei de la 2 Mai, rămâne cu sancțiunea aplicată de Consiliul Superior al Magistraturii pentru acest caz.

Judecătorii Curții Supreme au respins, printr-o decizie definitivă, solicitarea fostei judecătoare a lui Vlad Pascu de anulare sau înlocuire a sancțiunii constând în suspendarea din funcție pentru o perioadă de trei luni.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de magistratul Ioana Ancuța Popoviciu.

Fosta judecătoare a lui Vlad Pascu recurs respins Ioana Ancuța Popoviciu

Amintim, prin Hotărârea nr. 13J din 9 octomrbie 2024, din dosrul 5/J/2024, s-a decis suspendarea din funcție pentru trei luni a magistratului constănțean.

Fosta judecătoare a lui Vlad Pascu Ioan Ancuța Popoviciu sancțiune CSM

Amintim, în dosarul 2 Mai, în care Vlad Pascu este acuzat de uciderea a doi tineri și rănirea altora trei, acesta a fost condamnat vineri, 31 ianuarie 2025, la o pedeapsă totală de zece ani de închisoare.

Pe de altă parte, magistratul Ioana Ancuța Popoviciu, inițial președintele completului de judecată de la Mangalia, ulterior recuzată, a fost sancționată în toamna 2024 pentru comportamentul avut în dosarul 2 Mai.

Așa cum se arăta în edițiile anterioare, la primul termen din procesul lui Vlad Pascu, judecătoarea a întrebat dacă Sebi, unul dintre tinerii morți în accident, se află în sala de judecată.

Sancțiunea CSM a fost aplicată magistratului constănțean Ioana Ancuța Popoviciu la începutul lunii octombrie 2024, după ce acțiunea disciplinară demarată de Inspecția Judiciară pentru comportamentul din dosarul 2 Mai, care-l vizează pe Vlad Pascu, a fost conexată cu o altă acțiune disciplinară.

Cea de-a doua acțiune disciplinară viza nestabilirea primului termen de judecată în circa 120 de dosare, pentru perioade îndelungate, uneori peste un an.

Fosta judecătoare a lui Vlad Pascu Ioana Ancuta Popoviciu a doua actiune disciplinara 2024

Fosta judecătoare a lui Vlad Pascu ar fi condus ședințele „într-o manieră aparte, neprofesionistă“

În ce privește dosarul 2 Mai, Inspecția Judiciară a exercitat față de judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu acțiunea disciplinară abaterile constatate vizând faptul că magistratul nu ar fi studiat dosarul înainte, dar și pentru alte abateri.

După cum presa a semnalat la momentul respectiv, la începutul procesului, magistratul Ioana Ancuța Popoviciu a întrebat părțile dacă în sală este prezentă unul dintre tinerii morți în accidentul anchetat, solicitând buletinul acestuia.

Inspecția Judiciară a spus că magistratul constănțean ar fi condus ședințele de judecată într-o manieră aparte, neprofesionistă, nu ar fi pus în discuție la momentul procesual stabilit de lege excepțiile și cererile invocate, dar și altele.

Fosta judecătoare a lui Vlad Pascu Ioana Ancuța Popoviciu prima acțiune disciplinară 2024

Astfel, pe 9 octombrie 2024, după conexarea celor două acțiuni disciplinare, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus sancționarea magistratului Ioana Ancuța Popoviciu cu suspendarea din funcție pentru o perioadă de trei luni.

Acum, magistratul a atacat această sancțiune, urmând ca Înalta Curte de Casație și Justiție să aibă ultimul cuvânt în cauză.

Dosarul are indicativul 2522/1/2024 și a fost înregistrat la Completul de 5 Judecători al Curții Supreme.

Cazul a fost analizat luni, 10 februarie 2025, magistrații hotărând să respingă recursul declarat în cauză.

Ca o paranteză, trebuie menționat faptul că, în paralel cu cele două acțiuni disciplinare, la finele lunii septembrie 2024, Inspecția Judiciară a exercitat o nouă acțiune disciplinară față de magistratul Ioana Ancuța Popoviciu, a treia din 2024.

Și în acest caz, CSM a admis acțiunea disciplinară față de magistratul constănțean și a decis, din nou, suspendarea din funcție a fostei judecătoare a lui Vlad Pascu.

Totodată, și această sancțiune a fost contestată de Ioana Ancuța Popoviciu la Curtea Supremă, iar în cauză urmează să fie stabilit primul termen de judecată.

Transfer la Constanța

Pe de altă parte, este de spus, de asemenea, faptul că magistratul Ioana Ancuța Popoviciu a solicitat CSM să fie transferată înapoi la Judecătoria Mangalia, instanță care analizează încă dosarul 2 Mai și de la care judecătoarea a cerut să plece la Judecătoria Constanța, transferul fiindu-i aprobat cu data de 1 iunie 2024.

La mai puțin de șase luni de la sosirea la Judecătoria Constanța, Ioana Ancuța Popoviciu a cerut să fie transferată înapoi la Judecătoria Mangalia, urmând ca solicitarea de transfer să fie analizată de Secția pentru Judecători a CSM în a doua etapă a transferurilor.

Nu în ultimul rând, mai trebuie spus că transferul de la Judecătoria Mangalia la Judecătoria Constanța a fost hotărât în aceeași zi (21 mai 2024) în care Judecătoria Mangalia a admis cererea de recuzare a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu din dosarul 2 Mai, al lui Vlad Pascu, cauza fiindu-i astfel repartizată unui alt magistrat.

Cererea de transferare înapoi la Judecătoria Mangalia a fost respinsă de CSM.

Precizăm că exercitarea acțiunii disciplinare reprezintă o etapă a procedurii disciplinare și nu constată definitiv vinovăția judecătorului sau procurorului cercetat disciplinar. Această procedură înseamnă sesizarea Secției pentru Judecători în materie disciplinară, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. La finalul analizării situației de către Secția pentru Judecători în materie disciplinară, CSM poate dispune respingerea acțiunii disciplinare ori admiterea acesteia și aplicarea unei sancțiuni disciplinare.

Sursa foto: Facebook.com

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

EXCLUSIV Cum motivează Judecătoria Mangalia condamnarea lui Vlad Pascu la zece ani de închisoare: îi revine în exclusivitate inculpatului culpa producerii accidentului

Fosta judecătoare a lui Vlad Pascu ar putea scăpa azi de sancțiunea din dosarul 2 Mai

Etichete:

  • Ioana Ancuța Popoviciu
  • Vlad Pașcu
  • Ioana Ancuța Popoviciu CSM
  • Ioana Ancuța Popoviciu sancțiune dosar 2 Mai
Articole similare

Știrile zilei

Consiliul Local Cernavodă se întrunește în ședință ordinară pe 31 august. Ce proiecte sunt pe ordinea de zi 26.08.2026

Consiliul Local Cernavodă se întrunește în ședință ordinară luni, 31 august 2026, de la ora 16.00, pe ordinea de zi regăsindu-se o serie de proiecte de hotărâre.Proiect de hotărâre nr. 206/24.07.2026 pentru modificarea art. 5 din H.C.L. nr. 190/30.05.2024 …

Știrile zilei

Un nou mesaj RO-Alert pentru nordul județului Tulcea: populația, avertizată cu privire la posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian 26.08.2026

Un nou mesaj RO-Alert a fost transmis miercuri seară, în jurul orei 23:05, pentru zona de nord a județului Tulcea. Autoritățile avertizează populația cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian și recomandă păstrarea calmului și luarea unor măsuri de protecție.Potrivit mesajului transmis prin …

Știrile zilei

Președintele Antidrog Tomis Constanța, George Drăgan, cere măsuri clare de la autoritățile naționale privind prevenirea consumului de droguri și sp... 26.08.2026

Președintele Antidrog Tomis Constanța, George Drăgan, a transmis o scrisoare deschisă către Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și Adicțiilor, prin care solicită răspunsuri concrete și măsuri mai clare în ceea ce privește prevenirea consumului de droguri …

De la același autor

Justiție

Ce a transmis Curtea de Apel Constanța în procesul pentru 7 terenuri din Zona Peninsulară confiscate de comuniști! Se cer despăgubiri pentru toate ... 26.08.2026

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au făcut un anunț de ultim moment în procesul ce vizează șapte terenuri din Zona Peninsulară și orașul vechi, confiscate în timpul regimului comunist și trecute practic în proprietatea statului, suprafețele nemaiputând fi …

Justiție

Răsturnare de situație pentru falimentul Damen Mangalia! A doua oară, cu noroc: Tribunalul Constanța a admis cererea de a se judeca mai repede cazul 25.08.2026

O veste bună pentru foștii angajați Damen Mangalia, dar și pentru toți cei interesați de soarta celui mai mare șantier naval din România: judecătorii Tribunalului Constanța au admis cererea ca procesul ce vizează Damen Shipyards Mangalia SA, compania falimentară care …

Justiție

Cine a câștigat procesul în care unul dintre cei mai discreți milionari din Constanța a fost dat în judecată de primar și Consiliul Local. Se mai p... 24.08.2026

Judecătorii din Constanța au soluționat în primă instanță un proces intentat de primarul municipiului și Consiliul Local Constanța unuia dintre cei mai cunoscuți milionari din oraș! Așa cum precizam mai sus, hotărârea a fost pronunțată în primă instanță, astfel că, dacă …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Consiliul Local Cernavodă se întrunește în ședință ordinară pe 31 august. Ce proiecte sunt pe ordinea de zi

Știrile zilei

Consiliul Local Cernavodă se întrunește în ședință ordinară pe 31 august. Ce proiecte sunt pe ordinea de zi 26.08.2026
Un nou mesaj RO-Alert pentru nordul județului Tulcea: populația, avertizată cu privire la posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Știrile zilei

Un nou mesaj RO-Alert pentru nordul județului Tulcea: populația, avertizată cu privire la posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian 26.08.2026
Președintele Antidrog Tomis Constanța, George Drăgan, cere măsuri clare de la autoritățile naționale privind prevenirea consumului de droguri și sprijinirea persoanelor afectate de dependență

Știrile zilei

Președintele Antidrog Tomis Constanța, George Drăgan, cere măsuri clare de la autoritățile naționale privind prevenirea consumului de droguri și sprijinirea persoanelor afectate de dependență 26.08.2026
Nicușor Dan anunță că România pierde 770 milioane euro din PNRR

Politic

Nicușor Dan anunță că România pierde 770 milioane euro din PNRR 26.08.2026
Fiica unui cunoscut politician, găsită decedată. Poliția a deschis dosar penal 

Știrile zilei

Fiica unui cunoscut politician, găsită decedată. Poliția a deschis dosar penal  26.08.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.