Detalii ȘOCANTE: Cazul bărbatului omorât în bătaie, care a șocat Tulcea, s-ar putea rejudeca la Constanța! Vezi aici ce solicită unul dintre autori

Știrile zilei
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au fost investiți cu soluționarea unui dosar care a șocat județul Tulcea! Mai precis, este vorba despre moartea unui bărbat ucis în bătaie, iar trupul său a fost tranșat și, ulterior, ascuns pe un teren viran.
În dosar au fost condamnați trei bărbați, iar acum unul dintre ei cere rejudecarea dosarului.
Solicitarea se află în atenția judecătorilor din Constanța.
Amintin că în acest dosar, Curtea de Apel Constanța a decis definitiv condamnarea a doi bărbați la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Un al treilea inculpat a primit 12 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
Conform magistraților, în seara zilei de 23.06.2013, inculpaţii au ucis prin cruzimi un alt bărbat, victima fiind lovită în mod repetat, timp de 2 – 3 ore, cu o ţeavă metalică.
Crima a avut loc în baia unei case din județul Tulcea.
A doua zi dimineaţă doi dintre inculpați au secţionat cadavrului şi au ascuns bucăţile rezultate.
Cadavrul a fost tranşat în cadă și a fost băgat în doi saci de nailon.
Unul dintre inculpați a sunat şi a comandat un taxi, deplasându-se toţi trei, cu unul dintre cei doi saci în portbagaj, până pe un teren viran, unde a fost ascuns primul sac cu bucăţi de cadavru.
Apoi, inculpatul a comandat din nou un taxi şi au procedat ca şi prima dată, luând cu ei al doilea sac.
În luna februarie 2019, Tribunalul Constanța a decis condamnarea unuia dintre inculpați la șase ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
Ceilalți doi inculpați au primit câte 20 de ani de închisoare.
Deciziile tribunalului au fost contestate la Curtea de Apel Constanță, instanță care, la finele anului 2019, a decis condamnarea a lui Marian B. la 12 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
Asta în timp ce ceilați doi inculpați au primit pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
Decizia Curții de Apel Constanța a fost definitivă.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Bărbat din Constanța, arestat pentru pornografie infantilă! Detalii ȘOCANTE de la DIICOT







