DNA, flagrant în Portul Agigea! Se cere anularea unei importante decizii. Cazul a ajuns la Curtea de Apel Constanța

Știrile zilei
Nemulțumiri după ce Tribunalul Constanța a dispus începerea procesului în dosarul în care Pomjan Rolland, Yovdiy Yuriy, Apostol Cristian Ionuţ și Stelian Tocia au fost trimiși în judecată de procurorii DNA Constanța.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
Conform portalului instanțelor de judecată, inculpații au contestat decizia Tribunalului Constanța, prin care a fost validat dosarul întocmit de DNA, la instanța superioară, respectiv la Curtea de Apel Constanța.

Dosarul a ajuns pe rolul instanței de apel luni, 17 februarie 2025, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 4 martie 2025.
Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă.
În sarcina lor patru inculpați s-a reținut de către procurorii DNA săvârșirea unor infracțiuni de cumpărare de influență, contrabandă și a unor infracțiuni prevăzute de Codul Fiscal, comise în formă simplă, continuată și calificată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
„În cursul anului 2023, cei patru inculpați ar fi promis și oferit, în mai multe rânduri, unor persoane cu atribuții de control din cadrul portului Constanța Sud Agigea, sume cuprinse între 120.000 euro și 200.000 euro/container cu țigări și 3 – 5 euro/kilogram de tutun de narghilea, pentru a „închide ochii” și a permite intrarea pe teritoriul României a mărfurilor respective, fără a deține documente de proveniență a acestora. Banii respectivi ar fi urmat să fie remiși funcționarilor la scurt timp după ce containerul cu „marfă” părăsea incinta portului.
Pentru a se crea o aparență de legalitate, în documentele de transport, erau menționate mărfuri care, în trecut, au mai făcut obiectul unor importuri legale.
În contextul menționat mai sus, la data de 30 decembrie 2023, după „intrarea” în țară a unui container ce conținea 12.170.000 țigarete nefiscalizate în valoare de circa 1.500.000 euro (disimulate în acte și în container sub forma cantității de aproximativ 15 tone de limonadă), procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, în autoturismul ocupat de doi dintre inculpați fiind găsiți 110.000 USD, ce ar fi reprezentat o primă tranșă din suma ce ar fi fost promisă inițial (175.000 euro) unui angajat al portului (martor în cauză).
Precizăm că, valoarea taxelor și accizelor aferente acelei cantități de țigarete, introduse ilegal în România, este în cuantum de 7.577.618 lei, sumă cu care Autoritatea Vamală Română s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În cauză, în vederea confiscării speciale și a garantării recuperării cheltuielilor judiciare avansate de stat, au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unui autoturism și asupra a mai multor sume de bani găsite la doi dintre inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
În cauză, procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Gărzii de Coastă, Direcției de Operațiuni Speciale și de sprijinul Biroului Vamal Constanța Sud Agigea.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.
Dosarul a fost trimis spre soluționare la Tribunalului Constanța.
Oricare va fi decizia tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
Sursa foto: Facebook
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
EXCLUSIV Procurorul Vasile Abagiu, propus să preia șefia DNA Constanța de la Mihai Stanciu






