DNA îl acuză pe primarul din Cernavodă, Liviu Cristian Negoiță, de abuz în serviciu! Totul se decide azi, la Tribunalul Constanța

Știrile zilei
Liviu Cristian Negoiță, primar al orașului Cernavodă, ar putea afla azi decizia Tribunalului Constanța în dosarul în care a fost trimis în judecată de procurorii DNA.
Liviu Cristian Negoiță este suspectat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Oricare va fi decizia de azi, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
Dosarul care-l vizează pe Liviu Cristian Negoiță a fost trimis spre soluționare Tribunalului Constanța în luna noiembrie 2022.
În cauză au fost acordate 11 termene de judecată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
„În perioada aprilie 2017- august 2019, inculpatul Negoiță Liviu Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi aprobat, fără respectarea dispozițiilor legale, un număr de 33 de ordonanțări din partea Primăriei municipiului Cernavodă, prin care ar fi fost dispusă plata nelegală a sumei totale de 9.307.790 lei, în folosul unui club sportiv.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Consiliul Local Cernavodă nu a aprobat constituirea ca parte civilă împotriva inculpatului Negoiță Liviu Cristian.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.
DNA, emoții în faza Camerei preliminare
Prin decizia din data de 27 ianuarie 2023, în faza Camerei preliminare, Tribunalul Constanța a constatat neregularitatea rechizitoriului DNA, în sensul că, se „impune să se precizeze, în conținutul secțiunii INCADRAREA JURIDICĂ, următoarele: -să se clarifice acuzația reținută în sarcina inculpatului Negoiță Liviu Cristian, în sensul că, se va reține că, „acesta a angajat, lichidat și ordonantat în 33 de rânduri, a sumei totale de 9.307.790 lei” sau „a efectuat în mai multe rânduri 33 de plăti de la bugetul UAT Cernavodă”, cu încălcarea unor dispoziții legale ce au fost menționate. -să se identifice cele 33 de plăţi pretins a fi efectuate de inculpat, cu încălcarea dispozițiilor legale, de la bugetul UAT Cernavodă către Clubul Sportiv -Asociația Axiopolis Sport Cernavodă“.
Tribunalul a constatat că au fost „remediate neregularitățile“ rechizitoriului
Prin decizia 106/2023 din 09 martie 2023, Tribunalul Constanța a constatat că au fost „remediate neregularitățile“ rechizitoriului și a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul DNA, a administrării probelor în dosarul de urmărire penală, a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în dosarul care-l vizează pe Liviu Cristian Negoiță.
Decizia Tribunalului Constanța a fost menținută și de judecătorii de la Curtea de Apel Constanța, prin decizia 441/2023 din 20 iulie 2023.
Tip solutie: ca nefondat. Solutia pe scurt: În temeiul art. 347 Cod procedură penală cu referire la art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală: Respinge ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Negoiţă Liviu Cristian împotriva încheierii penale nr. 106 din data de 09.03.2023, pronunţată în dosarul penal nr. 7594/118/2022/a1, al Tribunalului, pe care o va menţine în totalitate. În temeiul art. 275 alin. (2) Cod procedură penală: Obligă pe contestatorul inculpat la plata a 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 20.07.2023. Document: Încheiere finală camera consiliu 441/2023 20.07.2023
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







