DOCUMENT OFICIAL: Din 8 august încep lucrările de reabilitare a Sinagogii din Constanța

Știrile zilei
După ce în urmă cu două săptămâni, firma Conest SA din Iași, care a câștigat licitația organizată de CNI pentru reabilitarea Templului Israelit din Constanța a început organizarea de șantier, pe 30 iulie, Compania Națională de Investiții a dat ordinul de începere a lucrărilor.
Lucrările la sinagoga de pe strada C.A Rosetti nr. 2. vor fi demarate în data de 8 august 2024 și sunt preconizate să fie gata în 13 luni.
Demersurile de reabilitare a Sinagogii au început în urmă cu aproape un deceniu, iar în ultimii șase ani au stagnat din cauza anulării a trei proceduri organizate pentru găsirea unui constructor.
Pe 12 iunie 2023 Compania Națională de Investiții a semnat contractul de proiectare și execuție cu asocierea SC Conest SA – SC Geostruct SRL – SC Raichman Studio SRL, iar pe 30 iunie 2023 a fost emis ordinul de începere pentru serviciile de proiectare. Valoarea contractului încheiat de CNI, vara trecută, a fost de 9,6 milioane de lei, fără TVA.
Documentația pentru obținerea autorizației de construire a fost depusă în data de 6 aprilie 2024, iar la data de 23 aprilie a fost emis documentul pentru obiectivul: „Executarea lucrărilor de primă urgență pentru reabilitare generală – templul Israelit Constanța”.
La acest moment, din construcția de rit aşkenaz din Constanţa nu au mai rămas decât zidurile de incintă.

Sinagoga Constanța

Sinagoga Constanța
Citește și:




